Eparhii

Evenimente pastoral-culturale la Sadu și Râmnic

Praznicul Înălțării Domnului a adunat sute de credincioși în bisericile și mănăstirile din Oltenia. La Sadu, în județul Gorj, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat…

Daruri pentru copii din Parohia clujeană Cetan

Elevii de la parohia clujeană Cetan au primit în dar o excursie la Cluj-Napoca și la Mănăstirea Nicula, iar elevii din Parohia „Nașterea Domnului” sunt protagoniștii Expoziției fotografice „Copiii în Biserică”, în care sunt reliefate…

Mesaj antidrog de la tinerii din Giurgiu

La sediul Episcopiei Giurgiului au fost premiați joi, 13 iunie 2013, câștigătorii fazei județene a concursului de eseu, desen și afiș „Mesajul meu antidrog”. Competiția organizată de Agenția Națională Antidrog se află la a zecea…

Mihai Eminescu și prietenii din Biserică

În viața lui Mihai Eminescu, oamenii Bisericii ocupă un loc special. O analiză a biografiilor lui, scrise începând din anul 1890 și până în contemporaneitate, arată că din cele 1.116 personaje menționate în ele, 46…

Concert la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

În cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, corul bărbătesc al Facultății de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” a susținut astăzi, 14 iunie 2013, în Catedrala mitropolitană a Ardealului, un concert intitulat „Podobii Transilvănene”. Repertoriul…

Premierea elevilor ieșeni merituoși

În Sala „Iustin Moisescu” a Centrului eparhial Iași a avut loc astazi, 14 iunie 2013, festivitatea de premiere a elevilor care au obținut rezultate deosebite la concursurile școlare județene și naționale, potrivit TRINITAS TV. Copiii…

Comemorarea eroilor la Moinești

Un sobor de preoți din Protopopiatul Moinești a săvârșit joi, 13 iunie 2013, Parastasul pentru eroii neamului căzuți de-a lungul timpului pentru credință, neam și libertate. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor din centrul…

Sfințirea bisericii parohiei nemțene Homiceni

Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sfinți sâmbătă, 15 iunie 2013, biserica parohei Homiceni-Bârgăoani, Protopopiatul Piatra Neamț, potrivit Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Lăcașul de închinăciune, aflat sub ocrotirea Sfântului Ilie Tesviteanul și…