În viața lui Mihai Eminescu, oamenii Bisericii ocupă un loc special. O analiză a biografiilor lui, scrise începând din anul 1890 și până în contemporaneitate, arată că din cele 1.116 personaje menționate în ele, 46 la sută sunt preoți, studenți la Teologie, copii din familii de preoți, mari ierarhi ai Bisericii și seminariști. Un impresionant proiect în desfășurare, realizat în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române, sub coordonarea muzeografului Oana Oros, intitulat „Mihai Eminescu, contribuții inedite ale sălăjenilor la viața și opera eminesciană”, confirmă această tulburătoare realitate.
„Dumnezeul geniului meu m-a sorbit din popor cum soarbe un nor de aur din marea de amar. Chipul lui Dumnezeu este chipul poporului. Vocea lui Dumnezeu este vocea poporului”, își mărturisea credința Eminescu în manuscrisul nr. 2254, F18-19. Academicianul Zoe Dumitrescu Bușulenga – în ultima perioadă a vieții sale maica Benedicta de la Văratec – certifica cu autoritatea-i incontestabilă atașamentul poetului față de Biserică. Cuvioșia sa scria, cu afecțiune și mărinimie, că poetul a fost „crescut în spiritul creștin-ortodox al unei familii pioase, având legături strânse cu Biserica și monahismul”, și că „Mihai a dobândit primele învățături de la preotul satului”.
Prietenii din Biserică ai poetului
Pornind de la munca a doi dascăli din Sălaj, Ioan Ivănescu din Jibou și scriitorul Grigore Croitoru și soția sa, Maria, din Aluniș, care împreună au lucrat la această temㆦ 110 ani!, 26 de profesori sălăjeni din Zalău, Cehu Silvaniei, Jibou, Șimleu Silvaniei și Răstolțu Mare, totalizând împreună 304 ani de cercetare!, documentează temeinic prezența lui Mihai Eminescu într-un ținut mai larg, începând din zona Someșului și continuând în cea a Sălajului. Ei au adunat mărturii deosebite, unele inedite, impresionante despre marele poet, din care rezultă, printre altele, legăturile lui strânse cu oamenii Bisericii.
Doamna prof. Georgeta Dale, redactorul proiectului menționat, ne-a pus la dispoziție o parte din rezultatele muncii acestui colectiv implicat în proiect.
Din cercetările unor împătimiți eminescologi (dr. Elie Dăianu, Ion Apostol Popescu, Serafim Duicu, Dumitru Vatamaniuc, Nicolae Trifoiu, Ioan Buzași, N. Popa, G. Călinescu, D. Panaitescu Perpessicius, Ioan Rusu etc.), s-a putut afla că Vasile Eminovici, bunicul lui Eminescu, din Blaj, a fost cantorul bisericii din Călinești, la a cărei ridicare a contribuit semnificativ. Apoi, că unchiul Ioan a fost vornic, dar și epitrop bisericesc, iar din partea mamei – Raluca Iurașcu – că Mihai avea în familie pe monahiile Fevronia, Olimpiada și Safta și pe arhimandriții Calinic și Iachint.
La gimnaziul din Cernăuți, tânărul Eminescu îl prețuia, alături de Aron Pumnul, și pe preotul Veniamin Iluț.
În 1866, la numai 16 ani, Mihai Eminescu pornește de la Cernăuți, pe jos, pe „drumul împărătesc”, cum avea să consemneze, într-o adevărată călătorie inițiatică spre Transilvania. În această călătorie s-a împrietenit cu numeroși cărturari, magistrați, avocați, autorități locale, dar și cu episcopul Ioan Vancea, protopopul Fechete Negruțiu, protopopul Ioan Colceriu și preotul Gregoriu Dragoș, prietenul lui, ultimii trei exercitând o influență binefăcătoare în momentul debutului lui literar.
În 1866, în pelerinajul spre Blaj, unde avea să rostească celebrele cuvinte „Te salut din inimă, Romă mică, îți mulțumesc Dumnezeule că m-ai ajutat s-o pot vedea!”, Eminescu a fost însoțit, după cum arată Nicolae Trifoi, de doi colegi din ținutul Bistriței, elevi la Școala reală ortodoxă din Cernăuți. Împreună cu preoții Ioan Goron, Ilarie Daniel, Mănăstireanu și Grigoriu Dragoș a ajuns la institutul teologic din oraș, și cât au stat acolo au împărțit totul frățește. În multe locuri a fost adăpostit în biserici, iar la Târgu Mureș a fost găzduit de protopopul Partenie Trâmbițaș în clopotnița bisericuței din lemn.
La Alba Iulia, a participat la Adunarea ASTREI, unde s-a întâlnit cu numeroși oameni ai Bisericii, iar împreună cu Nicolae Densușianu a poposit la preotul Bratu Ion din Rășinari, bunicul dinspre mamă al lui Octavian Goga, a cărui fată, Aurelia Goga, își amintea că Eminescu era însoțit de preoții Ion Oargă și Mărculeț Ioan din ținutul Mureșului. În ținutul sălăjean îl reîntâlnește pe bunul său prieten Ioniță Scipione Bădescu, fiul protopopului Ion Bădescu din Răstolțu Mare. Împreună cu cărturarii, dascălii și preoții ardeleni, a adunat creații folclorice din ținutul someșean, material ce avea să fie valorificat în creația sa.
Mihai Eminescu a fost iubit de Biserică
Prof. Georgeta Dale, redactorul proiectului „Mihai Eminescu – Contribuții inedite ale sălăjenilor la viața și opera eminesciană”, realizat în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române, prin coordonarea muzeografului Oana Oros, a declarat: „Mihai Eminescu a fost un poet iubit de Biserică, de preoți, începând din copilărie și până la maturitate. Dar, din cauza multor regimuri politice de la noi, această temă nu a fost explorată.
Dacă numărăm în biografiile poetului, scrise din 1890 și până astăzi, găsim menționate 1.116 personaje. Dintre acestea, 46 la sută sunt preoți, studenți la Teologie, copiii din familii de preoți, mari ierarhi ai Bisericii și foarte mulți seminariști.
Știm că la nivel național sunt mulți cercetători care au adus informații neprețuite despre poetul nostru național. Un efort uriaș în ultimii ani care în continuare trebuie susținut, iar biografia oficială a poetului, completată și îndreptată. În acest sens trebuie înțeles proiectul nostru. Pornim de la opera scriitorului Ioan Roșu, care toată viața și-a dedicat-o descoperirii arborelui genealogic real al lui Mihai Eminescu. În centrul universitar Cluj ne bucurăm de sprijinul și prețuim cercetările domnului Dumitru Vatamaniuc. Cu dânsul, o parte din scriitorii din Sălaj au început să lucreze încă de acum 25 de ani. Dumnezeu, prin Biserică și preoții săi, l-a ocrotit pe poet din copilărie până la maturitate. Și cum spunea doamna Zoe Dumitrescu Bușulenga, referindu-se la rolul Bisericii în viața poetului, prima întâlnire cu preotul satului «a născut în el atașamentul, respectul și admirația pentru instituția Bisericii Naționale, a cărei valoare n-a încetat nici o clipă să o lege de istoria și dăinuirea neamului»†¦”
(Documentar publicat în Ziarul Lumina din 15 iunie 2013 apărut sub semnătura lui Dumitru Manolache)
