La eveniment a fost invitat și mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei. Manifestarea va debuta vineri dimineața la ora 9.30, în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi’ din Bistrița, unde va avea loc un parastas în memoria lui N Steinhardt, după cum informează radiorenasterea.ro. Apoi de la ora 10.30, la hotelul Metropolis, este planificat simpozionul „Între viață și cărți – decernarea premiilor «Centenar N. Steinhardt»’.
Vor susține conferințe preoți si oameni de cultură din mai multe zone ale țării. Manifestările sunt organizate de Fundația ‘N. Steinhardt’ în parteneriat cu Mănăstirea ‘Sfânta Ana’ Rohia, Mitropolia Clujului, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și alte instituții.





