La Constanța s-a deschis primul centru pentru primirea în regim de urgență a mamei și a copilului. El a fost inaugurat ieri, 23 mai, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, informează Radio TRINITAS.
Clădirea este situată pe strada Aluniș și cuprinde opt dormitoare cu grup sanitar individual, trei module tip bucătărie și sală de luat masa, un cabinet medical, un cabinet psihologic și birouri administrative. În cadrul centrului, vor putea beneficia de servicii de adăpostire și consiliere 16 cupluri mamă-copil aflate în situații de criză, fără locuință.





