Centrul Cultural-Pastoral ‘Sf. Daniil Sihastrul’ Durau isi cinsteste ocrotitorul spiritual

Centrul Cultural-Pastoral de la Durau al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei are ca ocrotitor spiritual pe Sf. Daniil Sihastrul. Situat in incinta Manastirii Durau de la poalele Muntelui Ceahlau, Centrul Cultural-Pastoral ‘Sf. Daniil Sihastrul’ a fost infiintat in anul 1991 din initiativa si cu binecuvantarea PF Parinte Patriarh Daniel. Mai multe detalii despre amplasamentul acestui Centru ne-a oferit parintele Hariton de la Centrul Cultural-Pastoral ‘Sf. Daniil Sihastrul’ din Durau: ‘Centrul Cultural-Pastoral ‘Sf. Daniil Sihastrul’ de la Durau este situat in incinta Manastirii Durau, la poalele Muntelui Ceahlau, un loc unde spiritualitatea se incununeaza foarte bine cu peisajul. Orice turist poate deveni in acelasi timp si pelerin, pentru ca frumusetea poate incanta orice persoana care trece prin zona Ceahlaului. Manastirea Ceahlau are o atestare documentara din anul 1600, iar in locul acesta exista o traditie monahala foarte bine intemeiata. In anul 1802, ieroschimonahul Petru reinviaza un asezamant isihast aici, iar intre anii 1832 – 1835 este construita biserica actuala a manastirii’.

De asemenea, parintele Hariton ne-a vorbit si despre infiintarea Centrului Cultural-Pastoral ‘Sf. Daniil Sihastrul’ din Durau: ‘A fost de mare necesitate infiintarea Centrului, datorita zonei si existentei Manastirii Durau, dar mai ales contextului politic si social inainte si postdecembrist. Initiativa deciziei de infiintare a fost a PF Parinte Patriarh Daniel. S-a inceput construirea Casei ‘Sihastrul’ in anul 1991, casa finalizata in anul 1995, sfintirea acestui Centru avand loc la 30 octombrie 1995. O alta cladire este Casa ‘Profetul’, care a fost constuita intre anii 1997 – 2000, an in care a fost sfintita de catre arhiepiscopul Greciei, PF Hristodoulos. Apoi, avem Casa ‘Pelerinul’, care a fost si ea finalizata in interiorul Centrului, in anul 1998′.

Din anul 1995 aici se desfasoara activitati pastoral-misionare, cultural-sportive si social-filantropice pe principiul fundatiilor in regim nonprofit, fiind organizat ca subunitate a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Mai multe amanunte despre activitatile de la acest Centru ne-a oferit parintele Hariton de la Centrul Cultural-Pastoral ‘Sf. Daniil Sihastrul’ din Durau: ‘Aici se desfasoara o serie de activitati destul de complexe, deoarece acest Centru a devenit din ce in ce mai cunoscut, atat pe plan intern, cat si pe plan extern. Sunt dezvoltate diverse activitati care tin de misiunea sociala a Bisericii, dialogului dintre credinta si cultura, dintre viata liturgica si viata sociala, teologie si stiinta etc. Aici au venit tineri din Grecia, Polonia si din Belgia, dar si alti tineri din Europa dornici sa cunoasca spiritualitatea ortodoxa si frumusetile pe care le ofera tot peisajul monahal si cel legat de manastiri de la noi din tara’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…