Biserica ‘Sfântul Ioan Botezătorul’, din Parohia Dobriceni – Protoieria Horezu, a găzduit întâlnirea preoților din Cercul pastoral-misionar nr. 1 Horezu, informează arhiram.ro.
Întrunirea a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia s-au citit rugăciunile la vreme de secetă, și a Tainei Sfântului Maslu, cu participarea credincioșilor din parohie și din localitățile vecine. În cadrul întâlnirii, preotul paroh Mălin Constantin Zamfir a susținut referatul ‘Simbolistica biblică a numărului 7 în Taina Sfântului Maslu. Practici neortodoxe’. Au mai fost dezbătute și alte teme de interes pastoral misionar, cum ar fi: continuarea activităților pastorale de catehizare a tineretului prin intermediul proiectelor ‘Hristos împărtășit copiilor’ și ‘Alege școala!’, identificarea unor metode potrivite pentru contracararea acțiunilor prozelitiste sectare și altele.





