În perioada 1-13 noiembrie 2012, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară conferințele pastoral misionare semestriale de toamnă, organizate în cele șase protopopiate ale Eparhiei.
Având ca temă principală „Cercetarea și îngrijirea bolnavilor, responsabilitate sfântă a Bisericii”, conferința din data de 2 noiembrie 2012, s-a desfășurat în sala arhiepiscopală din incinta protoieriei Pitești, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Conferința a fost precedată de Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Întâistătătorul Eparhiei în biserica Sf. Vineri din municipiul Pitești, potrivit eparhiaargesului.ro.
Lucrările prezentate au urmărit trei teme importante:
– catehizarea credincioșilor cu privire la sănătatea ca dar al lui Dumnezeu și responsabilitate umană;
– lucrarea pastorală a Bisericii și a slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor;
– lucrarea social-filantropică și medicală a Bisericii și slujitorilor ei;
În săptămânile următoare vor fii organizate conferințe și în protopopiatele Mioveni, Topoloveni, Costești și Câmpulung Muscel.





