În Protopopiatul Botoșani au avut loc ieri, 11 martie, două cercuri pastorale. În Biserica ‘Sfinții Arhangheli’ din parohia Buimăceni au fost oficiate ieri-dimineață de către un sobor de preoți slujba Aghezmei mici și Taina Sfântului Maslu.
La final, pr. Alexandru Manole de la parohia Jijia a susținut referatul cu tema ‘Importanța Cununiei în viața familiei’.
Ieri a avut loc întrunirea Cercului pastoral ‘Sfânta Treime’ – Cerbu în Biserica ‘Izvorul Tămăduirii’ a parohiei Coșula. Cu acest prilej a fost oficiată Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și Taina Sfântului Maslu. Părintele Mircea Piftor de la parohia Pădureni a susținut referatul cu tema ‘Rânduiala înmormântării pentru pruncii nebotezați din părinți creștini’, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Moldova.





