Cercuri pastorale la Drăgășani și Păușești Măglași

Preoții protoieriilor vâlcene Drăgășani și Râmnicu Vâlcea s-au întrunit în cadrul cercurilor pastorale de primăvară. Subiectul dezbătut a fost centrat pe lucrarea misionară a Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai anului calendaristic 2013, informează „Ziarul Lumina”.

Pentru intensificarea activității pastoral-misionare din Protopopiatul Drăgășani, clericii arondați cercurilor pastoral misionare Bălcești și Drăgășani s-au întâlnit joi, 7 martie, în biserica cu hramul „Sfântul Ilie” din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea. Cu această ocazie s-au dezbătut probleme culturale, misionare, sociale și probleme de actualitate în scopul comunicării mai bune a realităților din fiecare parohie și a identificării metodelor de pastorație specifice mediului urban sau rural în care preotul își desfășoară activitatea. Întâlnirea a debutat cu Taina Sfântului Maslu și a continuat cu prezentarea unei comunicări științifice cu titlul „1.700 de ani de la Edictul de la Mediolan”, susținută de pr. Cerbu Enache de la Parohia „Sfântul Ilie” din Drăgășani, și de pr. David Cârstea, de la Parohia Poienari. La final au avut loc discuții libere, referitoare la modalitatea obținerii avizelor necesare eliberării autorizației de construcție, precum și despre importanta implementării proiectului catehetic „Calea”.

Discuții despre viitoarele proiecte catehetice și misionare în municipiul Drăgășani

„Preoții prezenți la cerc au fost informați despre necesitate implicării parohiilor în activitatea filantropică a bisericii prin acordarea de ajutoare copiilor ce provin din familii defavorizate, despre colaborarea dintre parohii și Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe în ceea ce privește identificarea tinerilor ce urmează a primi Taina Sfintei Cununii, despre necesitatea urgentării intabulării terenurilor bisericilor, despre protocolul privind colaborarea între Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Patriarhia Română și Ministerul Administrației și Internelor pentru utilizarea în interesul elevilor a școlilor închise prin comasare, în vederea desfășurării unor activități de tipul celor cuprinse în proiectele «Hristos împărtășit copiilor» și «Alege școala!», precum și despre necesitatea implementării proiectului catehetic «Calea»”, a declarat pr. Iulian Mădălin Bușagă, protopop de Drăgășani.

Manifestarea se încadrează în rândul evenimentelor dedicate Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română.

Cerc pastoral în Protoieria Râmnicu Vâlcea

În aceeași zi a avut loc, în Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, întâlnirea preoților din cadrul cercului pastoral-misionar „Olănești” la Parohia Păușești Măglași. Tema întâlnirii, intitulată „Sfinții Împărați Constantin și Elena, susținători ai Bisericii creștine – Politica socială și religioasă a lui Constantin cel Mare și relațiile dintre stat și Biserică”, a fost prezentată de pr. Cazan Ion, preot paroh la Parohia Păușești Măglași. Tema cercului pastoral a fost precedată de săvârșirea slujbei de Te Deum. La această întâlnire au luat parte preoți din parohiile: Băile Olănești, Olănești Sat I, Olănești Sat II, Cheia, Chiciora, Vlăduceni, Vlădești și Vlădești Țânțulești.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…