Devenită deja o adevărată tradiție ce s-a înrădăcinat puternic în conștiința părintelui paroh Gabriel Coroamă și a enoriașilor din Breazu, comuna Rediu, din județul Iași, cinstirea sărbătorii închinate icoanei Maicii Domnului „Prodromița” este de șapte ani un adevărat izvor de bucurie duhovnicească pentru această comunitate.
Ca un semn vizibil al recunoștinței și rugăciunii aduse Maicii Domnului, în biserica parohială de la Breazu se săvârșește săptămânal Acatistul Maicii Domnului „Prodromița”, iar părintele paroh Gabriel Coroamă, împreună cu enoriașii pe care îi păstorește, a pornit cu doi ani în urmă într-un proiect temerar, ridicarea unei case de prăznuire închinate Maicii Domnului „Prodromița”. În prezent, această construcție a fost ridicată și acoperită cu tablă prin bunăvoința și sprijinul financiar al enoriașilor, al Consiliului local din cadrul Primăriei Rediu și nu în ultimul rând al câtorva oameni inimoși ce au fost permanent aproape de părintele paroh.
În acest an, programul liturgic dedicat sărbătorii Cinstirii Sfintei Icoane „Prodromița” de la Muntele Athos a debutat la Breazu vineri, 11 iulie, cu săvârșirea în biserica parohială a slujbei Vecerniei Mari unită cu Litia și a Acatistului Sfintei Icoane, săvârșit în Casa de prăznuire „Prodromița”. La final, credincioșii prezenți la slujba de seară s-au închinat la icoana Maicii Domnului „Prodromița”, copie adusă din Sfântul Munte Athos, și au fost miruiți de părintele paroh Gabriel Coroamă cu untdelemn sfințit de la candela sfintei icoane a Maicii Domnului „Prodromița” de la Schitul românesc Prodromu.
A doua zi, de la primele ore ale dimineții, s-a săvârșit în casa de prăznuire a Parohiei Breazu slujba Aghesmei mici, succedată de slujba Ceasurilor și de slujba dumnezeieștii Liturghii, oficiate în locașul de cult. În cadrul Liturghiei, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Alături de pr. paroh Gabriel Coroamă, profesor de tipic și liturgică și duhovnic al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași, la slujbele religioase a slujit și pr. Constantinescu Petrică Mircea de la Parohia Buhăieni, comuna Andrieșeni.
Credincioșii care doresc să ajute Parohia Breazu o pot face prin donarea unei sume de bani în contul RO07 BRDE 240S V837 7290 2400, deschis la Banca BRD.





