La Catedrala Mitropolitană din Sibiu a sosit în această seară Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei, însoțit de Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al Întregii Africi, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și de Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patras.
Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei a fost adus cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, eveniment ce se va desfășura mâine, 29 octombrie 2011.





