Episcopia Tulcii, solidarizându-se cu întreaga creștinătate românească, la îndemnul părintesc al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a declanșat pe parcursul lunii august o campanie de strângere de fonduri pentru cei aflați în ceas de grea încercare.
În acest sens, preoții și credincioșii eparhiei Tulcii au contribuit, după propria putere, la sprijinul material și moral al semenilor vitregiți de stihiile naturii.
Situația colectei pe Protopopiate se prezenta astfel, la data de 1 septembrie a.c.:
– Protopopiatul Tulcea – 17.883 lei, 292 saci haine și 6,8 tone cereale;
– Protopopiatul Babagag – 8184 lei, 825 saci haine, 57 tone cereale și alți 177 saci cereale;
– Protopopiatul Niculițel -12,335 lei, 53,29 tone cereale, 92 saci cereale și alte 13,36 tone produse diverse.
Colecta va continua și după această dată, iar credincioșii care vor dori să-și ajute semenii aflați în suferință, vor putea face acest lucru la parohiile de care aparțin.
SECTORUL CULTURAL ȘI COMUNICAȚII MEDIA
EPISCOPIA TULCII





