Colindători la Grădinița nr. 7 din Drobeta Turnu Severin

La grădinița cu program normal, nr. 7, din municipiul Drobeta Turnu Severin, festivitățile închinate Sfintei Sărbători a Nașterii domnului au început, atmosfera deosebită de sărbătoare umplând inimile micuților preșcolari.

La invitația doamnei director Alexandra Vladu, și prin purtarea de grijă a doamnei profesor Aretia Oprițoiu, un grup de colindători din partea Episcopiei Severinului și Strehaiei, condus de Prof. Drd. Mihai Corcodel, a susținut un mini-concert de colinde pentru micii creștini, vestindu-le bucuria nașterii Pruncului Iisus prin colinde corale și la unison, tradiționale românești.

Conducerea grădiniței și-a exprimat dorința de a pune început bun acestui obicei de a primi oaspeții colindători în fiecare an, în speranța de a-i apropia pe copii din ce în ce mai mult de sensurile autentice ale sărbătorilor creștinătății.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…