La Reședința Mitropolitană din Sibiu au venit și astăzi, 23 decembrie, colindători. Grupurile au fost întâmpinate de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, informează TRINITAS TV.
„Ne-am bucurat de întâlnirea cu preoții noștri și într-un singur grai am ridicat glas de colindă către Pruncul care se va naște în ieslea din Betleem. Prin aceasta am realizat o sinaxă, cinstindu-L pe Mântuitorul Iisus Hristos care vine să se nască și în sufletele noastre”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Printre cei care au bine vestit Nașterea Domnului s-au numărat corul preoților din Protopopiatul Sibiu, angajații Arhiepiscopiei Sibiului, corul Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus și corul de copii al Asociației „Sfântul Nicolae” al Parohiei Valea Aurie din Sibiu. După ce au plecat grupurile de colindători, Mitropolitul Ardealului s-a întâlnit cu preoții din Protopopiatul Sibiu în cadrul unei ședințe festive.