Seminarul de formare a formatorilor cu tema ‘Educatia pentru religie si pentru cultura diversitatii: strategii moderne de predare-invatare-evaluare. Profilul educatorului in perioada actuala’ va avea loc la sediul Episcopiei Romano-Catolice de Iasi, in perioada 26-29 octombrie 2006, informeaza ercis.ro. Seminarul este organizat de catre Episcopia Romano-Catolica de Iasi prin Oficiul pentru Pastoratia Scolara si Predarea Religiei in Scoli, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, Inspectoratul Scolar Judetean Iasi si Secretariatul National al Invatamantului Catolic din Romania.
Deschiderea va avea loc joi, 26 octombrie, orele 09.30, la sediul Episcopiei Romano-Catolice (Bd. Stefan cel Mare nr. 26), in sala de conferinte. Deschiderea lucrarilor va fi facuta de catre ES Aurel Perca, episcop auxiliar de Iasi, responsabilul cu problemele invatamantului catolic din cadrul Conferintei Episcopale Romane, si de catre dna. prof. dr. Miorita Got, presedinta a SNEC Romania si delegat din partea MEC. In program sunt: conferinte, discutii, momente de rugaciune, vizita la Scoala Profesionala ‘La Salle’ din Pildesti, vizita la Muzeul din Sabaoani si la Gradinita din Gheraesti.
Simpozionul se va incheia duminica, 29 octombrie, printr-o Sfanta Liturghie prezidata de catre PS Petru Gherghel la orele 9.00 in catedrala din Iasi. Vor participa responsabili cu invatamantul si directori de scoli din toate diecezele, profesori din invatamantul preuniversitar, preoti, profesori de religie si profesori de alte specialitati care activeaza in scoli catolice. Vor fi si invitati din strainatate.