COMUNICAT DE PRESĂ: „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” – program cultural-artistic la Palatul Patriarhiei

Duminică, 6 decembrie 2009, orele 17:00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va avea loc programul cultural-artistic intitulat „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”. Vor participa elevi din clasele I-VI, îndrumați de cadre didactice (învățători, profesori de religie, profesori de educație muzicală) de la mai multe școli din municipiul București.

Programul va fi precedat, de la orele 16:30, în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, de vernisajul expoziției-concurs „Icoana din sufletul copilului”(concurs național aflat la a XVII-a ediție, organizat de către Patriarhia Română și Ministerul Educației, Cercetării și Inovării), precum și de vernisarea expoziției de desene cu tematică religioasă „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, realizate de elevi bucureșteni.

Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu sprijinul Patriarhiei Române.

La sfârșitul spectacolului, organizatorii vor împărți daruri tuturor copiilor, atât participanților la spectacol, cât și micilor spectatori aflați în sală, darurile fiind oferite cu sprijinul Protoieriilor I, II și III Capitală.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…