În Duminica a III-a după Paști, după săvârșirea Sfintei Liturghii, corul de elevi și profesori, din comuna Ulmi, județul Giurgiu, conduși de doamna profesoară de muzică Ghiță Anca, a susținut un concert de cântări religioase, specifice acestei perioade Pascale, în biserica Parohiei Ghionea, cu hramul ,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, potrivit episcopiagiurgiului.ro.
În cuvântul rostit la final, părintele paroh Ionuț Niță a arătat cât este de importantă rugăciunea cântată adusă lui Dumnezeu în biserică, cât de mult împodobește ea Sfintele Slujbe și ce folos duhovnicesc dobândim când aducem doxologie Domnului. Totodată, părintele a mulțumit și i-a încurajat în mod special pe copiii din acest cor, care au încântat cu glasuri de îngeri pe numeroșii credincioși prezenți la acest eveniment, îndemnându-i să prețuiască și să înmulțească acest talant primit de la Dumnezeu.





