În seara zilei de 20 decembrie 2012, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului și a Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Râmnicu Vâlcea a avut loc concertul tradițional de colinde în cinstea Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, susținut de corul parohial al bisericii.
Repertoriul abordat a cuprins colinde din muzica corală bisericească și folclorul popular românesc.
După concert, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre frumusețea colindelor românești care îmbogățesc istoria nescrisă a poporului nostru, și i-a felicitat pe membrii coralei pentru frumoasa interpretare a colindelor, după cum aflăm de pe site-ul arhiram.ro.
La final, copiilor și credincioșilor prezenți le-au fost împărțite daruri de către părintele paroh Ioan Bănuță și ceilalți preoți slujitori.





