Concert de lieduri și pian, la Deva

Joi, 26 iunie 2014, începând cu ora 17:00, la Sala Șemineului a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva a avut loc un Concert extraordinar de lieduri și pian, susținut de doamna Ramona EREMIA, soprană a Operei Române din Cluj și profesoară a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și de domnișoara Renata BURCĂ, pianistă din același oraș. Evenimentul face parte din seria de manifestări culturale „Zilele credinței și culturii la Deva”.

Potrivit episcopiadevei.ro, din program au făcut parte lieduri scrise de compozitorii români Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Dima, Marțian Negrea și alții, și lucrări de pian din creația compozitorilor Claude Debussy și Franz Liszt. Concertul a fost urmat de festivitatea de premiere a elevilor care au obținut rezultate deosebite la Olimpiada de Religie în anul 2014. Elevii și profesorii coordonatori au fost felicitați de doamna Maria ȘTEFĂNIE, Inspector Școlar General al județului Hunedoara și de domnul Petru MĂRGINEAN, primarul orașului Deva, iar la final au fost felicitați de Preasfințitul Părinte GURIE, Episcopul Devei și Hunedoarei, care le-a dăruit tuturor premii constând în icoane, numeroase cărți și diplome.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în perioada 24-29 iunie 2014 se desfășoară în municipiul reședință de județ seria de manifestări culturale „Zilele credinței și culturii la Deva – ediția I, cu ocazia prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai orașului Deva, manifestări organizate de Episcopia Devei și Hunedoarei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Centru Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Teatrul de Artă Deva.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…