Concert prepascal tradițional în Episcopia Caransebeșului

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Joi, 5 aprilie 2012, a avut loc în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” un concert prepascal de muzică psaltică și corală, după cum ne informează episcopiacaransebesului.ro.

Au urcat pe scenă grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeșului, condus de dl. Alin Buliga și Corul preoților Episcopiei Caransebeșului condus de prof. univ. dr. Dumitru Jompan. Ambele formații muzicale au interpretat piese religioase specifice perioadei Postului Sfintelor Paști.

Manifestarea religios-culturală s-a bucurat de prezența Întâistătătorului Eparhiei, Preasfințitul Părinte Lucian, a elevilor și studenților teologi din Caransebeș, a preoților din localitate, precum și a tuturor iubitorilor de muzică religioasă.

Aceeași manifestare de suflet a avut loc și în data de 4 aprilie 2012 în Municipiul Reșița, în sala „Lira” a Liceului de Artă „Sabin Păuța” din Reșița, în prezența preoților din localitate și a numeroși credincioși.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…