În Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din municipiul Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, 17 decembrie 2011, după săvârșirea slujbei Vecerniei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a catedralei, dirijată de către profesorul Marian Cristian Stroe, a susținut Concertul Tradițional de Colinde dedicate Sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, după cum a precizat arhid. Ioan Liviu Găman.
În deschiderea spectacolului, Corala „Sfântul Ierarh Calinic” a Protopopiatului Râmnicu Vâlcea, condusă de pr. prof. dr. Ion Gavrilă, a prezentat un repertoriu ce a cuprins zece din cele mai frumoase și mai cunoscute colinde din muzica corală bisericească.
La concert au fost prezenți preoți, oameni de cultură și numeroși credincioși din municipiul Râmnicu Vâlcea, ce au făcut neîncăpătoare Catedrala Arhiepiscopală. Repertoriul abordat de Corala Catedralei Arhiepiscopale a cuprins colinde laice și bisericești din toate zonele folclorice ale țării noastre.
La final, colindătorilor le-au fost împărțite daruri din partea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, de către părintele Constantin Cîrstea, Consilier Cultural în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, care a rostit un cuvânt în care i-a felicitat pe membrii celor două corale pentru frumoasa interpretare a colindelor, subliniind, totodată, valoarea neprețuită pe care o au colindele românești prin originea și vechimea lor.
În încheiere, părintele Constantin Cîrstea a transmis celor prezenți din partea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim cele mai călduroase urări și binecuvântări arhierești cu ocazia Sărbătorilor închinate Nașterii Domnului.





