La sediul Primăriei Cisnădie are loc cea de-a doua ediție a expoziției concursului de creație plastică „Bucuria Învierii în sufletele copiilor”. La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, chiriarhul locului.
„Au fost prezentate creațiile lor artistice, culminând cu icoane pictate pe sticlă, dar s-au manifestat și prin cântarea și bucuria lor și prin vestirea patimilor Mântuitorului Iisus Hristos. Bucuria aceasta am preluat-o cu noi și o vom împărtăși și altora”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, după cum informează TRINITAS TV.
Lucrările sunt realizate de copiii Centrului Parohial Cisnădie 2, de la grădinițele numerele 6 și 7, precum și de la școlile generale 2 și 3 din localitate. Expoziția va fi deschisă până a 3-a zi de Paști și se va încheia cu un program artistic.





