În perioada 21 septembrie-11 noiembrie 2009, Fundația „Solidaritate și Speranță”, filiala Botoșani a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a derulat concursul de eseuri pentru elevi botoșăneni dedicat Anului comemorativ Sf. Vasile cel Mare intitulat „2009 – Anul comemorativ Sfântul Vasile cel Mare”, informează mmb.ro, citat de „Ziarul Lumina”. În concurs s-au înscris 65 de lucrări aparținând unor elevi cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani, de la trei școli generale și 7 colegii și grupuri școlare din municipiul Botoșani. Lucrările s-au încadrat în patru teme generale referitoare la opera și activitatea Sfântului Vasile cel Mare și au fost evaluate de o comisie. S-au acordat 36 de premii și mențiuni, pe două categorii de vârstă, 11-15 ani și 15-18 ani. Premiile, în valoare totală de 1.800 de lei, au constat în biblii, cărți și atlase școlare. Bugetul proiectului s-a ridicat la suma de 2.800 de lei, 2.500 de lei, reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Consiliului Local Botoșani și Primăriei Botoșani.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





