Elevi din toată țara pot participa la concursul „Biserica, lăcaș de închinare”, organizat în Episcopia Sălajului. Cei interesați se pot înscrie, până pe 25 martie, cu lucrări care să reprezinte biserici, mănăstiri și troițe din zona geografică din care provin. Competiția se desfășoară pe trei secțiuni: pictură, colaj și fotografie.
„Obiectivele acestui concurs sunt stimularea interesului elevului pentru înțelegerea și păstrarea legăturii omului cu Dumnezeu, dezvoltarea capacității de exprimarea plastică individuală prin compoziții plastice expresive și creative și dezvoltarea dragostei pentru frumosul din viața socială și tradițiile noastre”, a spus Claudia Boha, Inspector de religie al Inspectoratului școlar Județean Sălaj, după cum informează Radio TRINITAS.
Lucrările vor fi vernisate în cadrul unei expoziții, în luna mai, care va fi urmată de premierea câștigătorilor.





