Concursul Biserica mea în Parohia Satchinez

Parohia ortodoxă cu hramul ‘Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir’, din localitatea Satchinez, Protopopiatul Sânnicolau Mare, a organizat concursul ‘Biserica mea’ sub îndrumarea studentului teolog Alexandru Hrab, cu sprijinul părintelui paroh Alexandru Rusandu și al corului parohiei, informează „Ziarul Lumina”. Concursul s-a desfășurat în perioada 28 mai 2012 – 20 iunie 2012 și a cuprins o secțiune artistică, ce a constat din construirea unei bisericuțe în miniatură din carton, lemn, plastic și hârtie. La acest concurs s-au înscris 9 copii cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani din Parohia ortodoxă Satchinez. Juriul a fost format din părintele paroh, membri ai corului și enoriași ai parohiei.

De asemenea, copiii care au avut merite deosebite în cadrul programului ‘Hristos împărtășit copiilor’ au obținut premii constând în diplome și cărți religioase. Cu această ocazie au fost premiate și cele două eleve care au câștigat concursul ‘Școala mea’ la nivel de protopopiat, derulat prin proiectul ‘Alege școala!’: Sarkozi Diana (locul III – la Secțiunea multimedia) și Paul Monica (locul II – la Secțiunea artistică). Cei trei premianți la concursul ‘Biserica mea’ sunt: Trandafir Alin, clasa a III-a – premiul I; Tand Sorana, clasa a V-a – premiul II, și Maioș Oana, clasa a III-a – premiul III. ‘Concursul a mobilizat cei mai buni copii ai parohiei noastre, care au realizat bisericuțe de lemn, hârtie sub îndrumarea studentului teolog Alexandru Hrab.

Mulțumim pe această cale tuturor celor care au participat, celor care au fost alături de noi și care ne-au sprijinit, părinților, care ne-au înțeles, și membrilor juriului’, a precizat părintele Alexandru Rusandu, parohul bisericii din Satchinez.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…