La sediul Protopopiatului Piatra Neamț s-a desfășurat joi, 28 aprilie, prima etapă a Concursului Național de Creație ‘Copilul în familie’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. În secțiunea literară a concursului tematica acestei întâlniri a fost Taina Sfântului Botez, pornind de la modul cum se reflectă în viața copilului evenimentul major al Botezului propriu. La secțiunea artistică s-a realizat o creație legată de Botez care a scos în evidență imaginația concurenților.
După cum ne-a relatat pr. Ștefan Zaharia, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Piatra Neamț, câștigătorii celor două secțiuni sunt Ana-Maria Molcăluț (eseu) și Diana-Beatrice Sasu (pictură) din parohia Conțești. Locul al doilea a fost oferit elevelor Ana-Maria Saponar (parohia Bicaz Chei II) și Maria Georgiana Radu (parohia Dumbrava Roșie II) și elevului Emilian Lungu-Ailenei (parohia Dumbrava Roșie II), iar pe locul al treilea s-au clasat Paula-Ioana Țepeș (parohi Bicaz Chei II), Mihaela Mocanu (parohia Conțești), în timp ce premiul special a fost acordat elevelor Ana-Maria Macovei (parohia Negrești I) și Mogoșan Elena-Cătălina (parohia Bicaz Chei II). Ceilalți participanți au primit diplome de participare. Premiile au fost oferite de Protopopiatul Piatra Neamț și au constat în cărți religioase și icoane.





