Consiliul Județean Cluj, prin Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, organizează în această perioadă prima ediție a Concursului național de iconografie pe sticlă „Icoana… parte din suflet”. Aflată la prima ediție, competiția se adresează atât elevilor Școlilor de Arte din întreaga țară, cât și amatorilor, urmărind să descopere și să promoveze valoarea și frumusețea iconografiei tradiționale. Fiecare participant va trimite, până pe data de 23 mai, maxim două lucrări, icoane pe sticlă care să reprezinte stilul iconografic al zonei, dimensiunile fiind la alegere. Întrucât este prima ediție, organizatorii au lăsat participanților libertatea de a-și alege tematica dorită, însă începând de anul viitor toate lucrările vor fi realizate pe o anumită temă.
Nu există o limită de vârstă pentru concurenți, dar jurizarea se va face separat pentru copiii cu vârste de până la 12 ani. Icoanele vor fi analizate de o comisie de specialiști în domeniile teologie și arte plastice, iar lucrările câștigătoare vor fi expuse pe data de 30 mai, în cadrul Galeriei „55”, str. Fabricii de Zahăr nr. 51, Cluj-Napoca. Vor fi desemnați câștigători primii 6 concurenți din fiecare grupă de vârstă, premiile constând în albume de artă.
Pentru participarea la acest concurs, doritorii trebuie să completeze un formular standard, care în cazul Școlilor de Arte a fost trimis tuturor unităților din țară în luna aprilie, iar pentru cei din exterior se găsește pe site-ul Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca.
Lucrările vor fi expediate prin poștă la adresa: Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, str. Fabricii de Zahăr nr. 51, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj, cod poștal 400624.





