Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a susținut marți, 12 aprilie, în Aula Magna ‘Mihai Eminescu’ a Universității ‘Al. I. Cuza’ din Iași, conferința ‘Smerenia, mască sau trăire’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Evenimentul a fost organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) – filiala Iași, în cadrul ciclului de conferințe ‘Învierea lui Hristos – izbăvirea de întristare’. PS Nicodim a făcut referire la îndepărtarea omului de Dumnezeu prin mândrie și la învățătura Sfinților Părinți cu privire la smerenie.
În debutul întâlnirii, Preasfințitul Nicodim a mulțumit Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Iași pentru această invitație și Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru binecuvântarea de a fi la Iași. ‘Înainte de a veni la această întâlnire mi-au trecut prin minte multe idei provenite din realitatea vieții noastre de zi cu zi. Am plecat de la un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, care spunea în una din predicile sale cu privire la trecerea timpului: ‘Dacă un om pierde toată averea sa, poate să o refacă, reușind acest lucru după un anumit timp. Dar dacă cineva a pierdut timpul fără folos, nu poate să-l aibă din nou’. Făcându-ne un examen de conștiință ne dăm seama că ne-am rugat puțin, am făcut puține fapte bune în timpul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit ca o binecuvântare. Dacă timpul a trecut fără folos duhovnicesc pentru noi, fără să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, ce putem face? Mi-am dat seama că nu este chiar totul pierdut. Dumnezeu este Acela care ne-a dăruit câteva șanse: părerea de rău la scaunul de spovedanie și vărsarea lacrimilor prin părerea de rău, cu toată străpungerea de inimă. Prin urmare, dacă ne rugăm cu toată ființa noastră, cu toată părerea de rău, ne apropiem de Dumnezeu. De asemenea, m-am gândit la căderea acelor îngeri luminați, care din cauza păcatului mândriei au ajuns diavoli întunecați. Așa cum prin mândrie, primul dintre păcatele capitale, omul se îndepărtează de Dumnezeu, precum fariseul din Evanghelie, noi, prin virtutea smereniei sau prin smerita cugetare, ne apropiem de Dumnezeu’, a spus PS Nicodim, care a continuat alocuțiunea prin a face referire la învățătura Sfinților Părinți cu privire la smerenie.
‘Mi-am propus să reflectăm împreună și să vă prezint învățătura Sfinților Părinți, iubitori de isihie, cu privire la smerenie, la smerita cugetare. Părinții care au trăit în viața de obște, care au ajuns la isihia sufletească s-au confruntat și ei, ca și noi, cu diferite probleme în trăirea de zi cu zi a vieții de obște. Într-o mănăstire cu câteva sute de viețuitori nu era ușor să viețuiască în bună armonie. Din cauza slăbiciunilor omenești, cei care cu bună credință au dorit viața de mănăstire cădeau în greșeală. Un monah făce față încercărilor în funcție de sporirea duhovnicească. Unii, fără să-și dea seama, puneau la încercare pe celălalt frate, dorind să-l smerească. În cazul acesta smerenia are sensul de umilință. În viața de mănăstire, părinții și-au dat seama de greutatea de a viețui împreună. În pustiul Nilului erau câteva sute de monahi, încât împărații romani se temeau de această ‘armată neagră’ a călugărilor. Acești călugări nu se conduceau după niște reguli militare. S-au alcătuit reguli de Sfântul Pahomie cel Mare și de ceilalți ucenici ai săi, dar acestea nu erau cunoscute de toți, mai ales că nu aveau posibilitatea să aibă acces la cărți. Ei și-au dat seama că nu pot rezolva toate problemele cu reguli. Disensiunile care se iscau porneau de la clevetire și de la judecarea semenului’, a explicat Episcopul Severinului și Strehaiei, care a adus în fața celor prezenți mai multe definiții ale smereniei date de părinții pustiei.
‘Sufletul, când se smerește, aduce rod’
‘Noi, oamenii, putem depăși momentele grele cu smerita cugetare. Smerenia adevărată este ca cineva să se socotească pe sine că este păcătos, dar să nu fi făcut nimic. Nu se cade însă ca noi, considerându-ne păcătoși, să spunem cu voce tare. În interiorul nostru să ne considerăm păcătoși. Ce este smerenia, ca o definiție? Isaia Pustnicul zice: ‘Smerenia este a se socoti cineva pe sine înaintea lui Dumnezeu că este păcătos și că nu face nimic bun’. Nu este puțin lucru să te străduiești să nu superi pe cineva. Când cineva se judecă pe sine, avem de a face cu smerita cugetare. Despre unul ca acesta avva Isaia spunea: ‘Smerita cugetare nu are limbă să vorbească de altul care-și nesocotește slujirea’. Sufletul, când se smerește, aduce rod. Cu cât aduce rod mai mult, cu atât se smerește mai mult. Sfinții, cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se văd pe ei mai păcătoși. Smerenia este ca o aripă. Avva Varsanufie vorbea de două aripi: a smereniei și a ascultării. Ascultarea este împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu să zburăm cu aceste două aripi prin ascultarea și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și prin smerita cugetare; să zburăm către împărăția cerurilor, de care să ne învrednicească Dumnezeu pe toți’, a afirmat în încheiere PS Nicodim.
