Evenimentul „Zilele Sfântul Nectarie”, organizat de biserica ieșeană ce adăpostește o părticică din moaștele sfântului taumaturg, a continuat miercuri, 30 octombrie 2013, cu o conferință susținută de pr. prof. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, cu tema „Sfinții Împărați Constantin și Elena, următori ai lui Hristos și modele pentru noi”, informează „Ziarul Lumina”.
În deschidere, invitatul a amintit că 2013 este un an special în Patriarhia Română, închinat Sfinților Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena, și celui care patronează Facultatea de Teologie din Iași, părintele profesor Dumitru Stăniloae.
„Urmarea lui Hristos trebuie să fie în modul nostru de a fi, de a ne manifesta”
Expunerea sa a vizat pe de o parte informațiile istorice privitoare la Sfinții Împărați și faptul că între strămoșii noștri și ei au fost anumite legături în istorie, deloc de neglijat, iar pe de altă parte, evlavia pe care o au și o manifestă creștinii de aproape 17 secole față de acești doi sfinți.
Părintele decan a subliniat apoi faptul că preocuparea de a-L urma pe Hristos a fost constantă în istorie, amintind de cartea lui Thomas van Kempen, „Imitatio Christi” (1492). „Această urmare nu trebuie înțeleasă în sens cronologic, că noi trăim după ei, ci urmarea trebuie să fie în modul nostru de a fi, de a ne manifesta, de a ne arăta prin fapte, această imitatio Christi. Dincolo de importanța pe care au avut-o acești sfinți în istorie, dincolo de ceea ce au însemnat ei pentru Biserică, ei trebuie să reprezinte pentru noi și modele de viețuire. Și ele sunt necesare astăzi, poate mai mult decât oricând, pentru că lumea este dezorientată, sunt multe provocări și avem nevoie de repere stabile, statornice”.
Împăratul Constantin a ajuns „cel Mare” și sfânt datorită mamei sale
Din punctul de vedere al surselor, sunt multe informații despre Sfinții Împărați. Eusebiu de Cezareea, supranumit „părintele istoriei bisericești”, a scris două lucrări esențiale: „Istoria Bisericească”, unde face trimitere la Sfinții Constantin și Elena, iar cea de-a doua, „Despre viața lui Constantin”. De aici s-au inspirat autorii vieții lor, aghiografii, iar apoi viața lor a trecut în sinaxare și în slujbele Bisericii, așa cum le avem până astăzi.
Pr. prof. Ion Vicovan a vorbit celor prezenți despre fiecare sfânt în parte, accentuând ce anume avem de învățat de la el. Aflăm astfel că Sfânta Elena a fost o bună creștină. Și-a îndeplinit vocația de mamă, pentru că așa cum spun Sfinții Părinți, iar teologii mai noi au preluat ideea, nu este suficient să dăm naștere la prunci din punct de vedere fizic, ci este foarte important să-i naștem și pentru viața veșnică. Scopul principal al Sfintei Elena a fost acela de a se dedica vieții fiului ei, Constantin. Și dacă a ajuns „cel Mare”, și dacă a ajuns sfânt, fără îndoială că mama sa, Sfânta Elena, a avut un rol deosebit de important.
Apoi, un moment foarte important de care este legată Sfânta Împărăteasă Elena este descoperirea Sfintei Cruci. Potrivit majorității istoricilor, ea a făcut această călătorie de la Roma, unde se afla atunci, la Ierusalim, în anul 326, cu scopul precis de a căuta și a se închina Sfintei Cruci, pe care Biserica o numește „de viață făcătoare sau dătătoare”. De aceea, în cântarea acatistului, spunem în rugăciunea finală că „o cinstim ca pe un însuflețit”. Ea este un obiect fizic, material, dar are o putere duhovnicească vie, care dă viață în final.
Ea a întreprins această călătorie la o vârstă destul de înaintată, într-o perioadă în care călătoriile se făceau cu anevoie, a înfruntat toate dificultățile și nu s-a oprit decât atunci când s-a închinat lemnului Sfintei Cruci. După cum se știe, s-a săpat în locuri unde se știa că a pătimit Mântuitorul, pe Muntele Golgota, au fost găsite la o adâncime considerabilă toate cele trei cruci, nimeni nu știa care era a Mântuitorului. După ce a fost atins un om mort și atunci acela a înviat, acesta a fost semnul că este Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Hristos.
„Căci prin Cruce, bucurie a venit la toată lumea”
Atunci patriarhul Macarie al Ierusalimului a ridicat-o în văzul mulțimii, și de aici sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Deci, de bucurie că au descoperit-o, au arătat-o lumii, pentru că este și stindard de biruință. Acest moment din viața ei este foarte important, a produs o bucurie deosebită și a fost preluat de către Biserică în slujba Sfintei Cununii. Această sujbă îi pomenește pe Sfinții Împărați. Preotul se roagă ca cei doi miri să aibă bucuria pe care a avut-o Sfânta Împărăteasă Elena când a aflat Sfânta Cruce.
„Ne putem imagina că Sfânta Elena a trăit multe bucurii. A avut un copil care a ajuns împărat. Eu cred că o mamă nu putea să aibă mai mult decât a avut ea de la Sfântul Împărat Constantin. Și totuși, când a descoperit Sfânta Cruce, și-a dat seama că există bucurii și mai mari, bucurii netrecătoare, cum le numește Biserica.
Bucuria aceasta simbolizează bucuria pe care o aduce Crucea și care este bucuria duhovnicească cea mai mare. Știți cum se cântă când se scoate Sfânta Evanghelie duminica, la Utrenie? „Căci prin Cruce, bucurie a venit la toată lumea”. Crucea aduce bucurie! Noi, când auzim de cruce, de necazuri, de greutăți, deja ne speriem. Nu! Acestea trebuie înfruntate, pentru că mai apoi vine bucuria nemărginită pe care o aduce doar Crucea și urmarea lui Hristos”, a subliniat pr. prof. Ion Vicovan.
„Crucea o purtăm la piept, dar mai cu seamă trebuie să ne-o asumăm”
„Eusebiu de Cezareea dă această informație și spune că împăratul i-a relatat această minune sub jurământ, ca nu cumva să creadă el sau cititorii de mai târziu că a fost o impresie sau rodul unei imaginații. Nu, a fost un eveniment real, consemnat ca atare și care a determinat un nou început în viața împăratului Constantin cel Mare. A câștigat bătălia în chip minunat datorită ajutorului Sfintei Cruci, de aceea Biserica folosește Sfânta Cruce ca semn de biruință, ca steag al nostru. Creștinii, indiferent de țara în care trăiesc, au ca steag Sfânta Cruce. Crucea o purtăm la piept, o purtăm în inimă, dar mai cu seamă trebuie să ne-o asumăm”, a spus invitatul.
Vedem că și Sfânta Elena, și Sfântul Constantin au fost în legătură cu crucea. Sfânta Elena a descoperit-o în pământ, Sfântului Constantin i s-a arătat pe cer. Asta vrea să arate că fiecare putem descoperi sau trăi bucuria Sfintei Cruci într-un alt mod, propriu. În 317, Contantin cel Mare a bătut monedă cu chipul Mântuitorului, a creștinat legislația, a interzis pedeapsa cu moartea. În 321 a hotărât ca ziua de duminică, care până atunci se ținea de către creștini în mod ilegal, pe furiș, cu riscul de a fi prinși și pedepsiți, să fie legalizată.
În anul 325 a convocat și a prezidat cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea, sinod care a alcătuit primele șapte articole din Crez. Era tulburare în Biserică, existau eretici care învățau greșit, și el, prin poziția pe care o avea, de împărat, a considerat că este de datoria lui să facă totul pentru a readuce liniștea în Biserică. Noi datorăm Crucea Sfintei Elena, iar Sfântului Constantin – Crezul pe care îl rostim în Biserică sau în mod individual.
„Atunci când urmăm sfinților, urmăm lui Dumnezeu, oamenii, indiferent de epoca istorică sau de locul geografic în care sunt, trăiesc în același duh. Poate ați remarcat, eu am remarcat, și acest lucru mă bucură de multe ori. Sunt sfinți care au trăit în primele secole. Sfântul Nectarie a trăit în veacul trecut. Cu toții au învățat și au trăit în același duh. Nu timpul sau locul, ci Duhul lui Dumnezeu este cel care ne unește”, a concluzionat pr. prof. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
