Conferinta ecumenica internationala la Bucuresti

PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, va oficia duminica, 25 septembrie 2005, slujba Sfintei Liturghii la biserica ‘Sfantul Spiridon Nou’. La aceasta slujba vor fi prezenti si participantii de la Conferinta ecumenica internationala a episcopilor organizata de catre ‘Miscarea Focolarelor’, care se desfasoara la Bucuresti in perioada 20-27 septembrie 2005. Amanunte despre acest eveniment ne-a oferit parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane: ‘PF Parinte Patriarh Teoctist va oficia Sf. Liturghie la biserica ‘Sfantul Spiridon Nou’ din Bucuresti, paraclis patriarhal. La aceasta Sf. Liturghie vor fi prezenti participantii de la Conferinta ecumenica internationala a episcopilor organizata de Miscarea Focolarelor, la Bucuresti, in aceste zile, si gazduita de Palatul Patriarhiei. Exista printre participanti si ortodocsi, romano-catolici, ortodocsi orientali, anglicani, luterani’. Miscarea Focolarelor este o organizatie romano-catolica, ce militeaza pentru apropierea intre crestini, desfasurandu-si activitatea in 182 de tari. Miscarea, in care activeaza peste cinci milioane de voluntari, a fost fondata in uma cu 62 de ani. Conferinta ecumenica internationala a episcopilor organizata de catre Miscarea Focolarelor, care se desfasoara la Palatul Patriarhiei, este cea de-a XXIV-a reuniune de acest fel.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…