Conferință pastoral-administrativă în Protopopiatul Făurei

În Protopopiatul Făurei au avut loc, astăzi, 14 martie 2013,

lucrările conferinței pastoral-administrative corespunzătoare lunii martie, la

care au luat parte și preoții înscriși la Cursurile de îndrumare pentru preoți

și cântăreți bisericești, proiect pastoral-misionar înscris în calendarul

pentru anul 2013 al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, după cum a precizat Pr.

Daniel Zlate, Inspector pentru cateheză.

Prima parte a conferinței s-a desfășurat în biserica Parohiei

Surdila Greci, cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, unde preoții participanți la

cursuri, împreună cu Părintele consilier economic Ioan Nelu Perțea și Părintele

protoiereu Viorel Enache, au oficiat Sfânta Liturghie, la care au asistat

credincioși din parohie, cadre didactice și elevi de la școala din localitate.

După Sfânta Liturghie, în biserică s-a desfășurat o

cateheză demonstrativă în cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”,

prilejuită de întrunirea la școala din localitate a Cercului pedagogic al

cadrelor didactice ce predau religia în școlile din zona Protoieriei Făurei.

Cateheza a avut ca temă „Criza educației

și remedii actuale desprinse din scrierile Părintelui Stăniloae” și a fost

susținută de Pr. Mihai Ionuț Bobocea împreună cu copiii de la grupa catehetică

a Parohiei Surdila Greci.

Lucrările propriu-zise ale conferinței s-au desfășurat la

școala din localitate, iar cursurile de îndrumare pastorală, liturgică,

misionară și catehetică în Sala de conferințe a protoieriei.

După susținerea referatelor, axate pe tema

conferinței: „Slujirea liturgică,

pastoral misionară și social filantropică în perioada Postului Mare. Programe

pascale în parohii și așezăminte filantropice”, au fost prezentate două

recenzii la volume din scrisul Părintelui Dumitru

Stăniloae

Ultima parte a conferinței a fost rezervată dezbaterilor,

în cadrul cărora au fost semnalate și analizate o serie de aspecte practice

întâlnite în slujirea și activitatea preoțească.

Conferințele administrative se organizează lunar, pe protopopiate,

de către fiecare eparhie, și au ca tematică subiecte de interes local

misionar-pastoral, liturgic-duhovnicesc și administrativ, economic-financiar și

altele (cf. Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe

Române, art. 141, alin. 2), iar Cercurile pedagogice la disciplina Religie se

desfășoară semestrial, în fiecare protoierie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…