Astăzi, miercuri, 2 noiembrie 2011, ora 10:00, la Casa Tineretului din Drobeta Turnu Severin, Episcopia Severinului și Strehaiei a organizat Conferința pastoral-misionară de toamnă-iarnă, potrivit episcopiaseverinului.ro.
Aceasta a fost precedată de Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de PS Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un sobor de părinți protopopi, preoți și diaconi.
Invitat special la conferință a fost maestrul Dan Puric, exemplară conștiință creștină a societății civile contemporane, cunoscut regizor și actor, autor al volumelor ‘Cine suntem’ și ‘Omul frumos’.
Tema propusă de maestru pentru conferință a fost ‘DESPRE IUBIRE’.
Maestrul a abordat tema în stilul propriu, fascinant, însuflețit de puterea credinței care poate aprinde cărbunii mulțimii.
La eveniment a participat și PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, care a adresat un cuvânt de învățătură preoților mehedințeni.
Evenimentul a fost organizat în contextul anului 2011 – ‘An omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii’ în Patriarhia Română, și s-a adresat preoților din Episcopia Severinului și Strehaiei, fiind invitați și profesorii de religie din județ.





