La Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Brăila s-au desfășurat astăzi, 20 mai, lucrările conferinței pastoral misionare a preoților din Protoieria Brăila. Tema dezbaterilor a fost „2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox.”
Ședința a fost precedată de săvârșirea slujbei Sfintei Liturghii în sobor de către toți preoții protoieriei. Lucrările conferinței s-au desfășurat în cadrul aceluiași sfânt lăcaș și au fost deschise de părintele Gheorghe Marinescu, protopop de Brăila care a rostit un scurt cuvânt despre modul în care preoții brăileni au pus în aplicare, până la această dată, programul sinodal în legătură cu aniversarea în acest an a Crezului ortodox și a Autocefaliei românești. Tema propriu-zisă a fost prezentată părintele Victor Țugui de la Parohia „Sfinții Arhangheli” din municipiul Brăila, informează edj.ro.





