Conferință preoțească în Protopopiatul Reșița

Miercuri, 20 noiembrie, a avut loc conferința pastoral-misionară de toamnă a preoților din Protopopiatul Reșița. Conferința a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Govândari de Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum ne-au transmis Darius Herea și Pavel Canea. În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit toții preoții din cadrul Protopopiatului Reșița. De asemenea a fost hirotonit preot, diaconul George Adrian Moteca pe seama parohiei Valeapai din Protopopiatul Reșița.

Lucrările conferinței s-au desfășurat în sala de ședințe a parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Govândari și au debutat cu susținerea referatului principal „Episcopul Iosif Traian Badescu – 80 de ani de la trecerea în veșnicie” de către părintele protos. Casian Rușeț, secretar eparhial al Episcopiei Caransebeșului. În continuare au fost susținute trei referate care au evocat personalități clericale din arealul protopopiatului Reșița, de către părintele Doru Melinescu, Parohia Bocșa Vasiova despre dr. Corneliu Diaconovici; părintele Ciprian Costiș, Parohia Bocșa Montană despre protopopul Mihail Gașpar și părintele Sergiu Dalea, Parohia Ticvaniu Mare despre dr. Moise Ienciu.

Presfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului a subliniat: „Avem o tradiție în Episcopia Caransebeșului, anume că în Postul Crăciunului, înainte de a doua conferință anuală, slujim Sfânta Liturghie cu toți preoții din episcopia noastră, din fiecare protopopiat. Ne-am bucurat de acestă comuniune euharistică și ne-am bucurat să vedem în biserică și foarte mulți credincioși, pentru că în cadrul Sfintei Liturghii, am oficiat și Taina Hirotoniei, în treapta preoției a părintelui George Adrian Moteca, pe seama parohiei Valeapai. Ne bucurăm să fim împreună cu toți preoții din cel mai extins protopopiat al episcopiei noastre și ne bucurăm în această săptămână spirituală, care ne aduce aminte de săptămâna spirituală de la Seminarul Teologic și de la Facultatea de Teologie”.

„Pe lângă tema culturală propusă în cadrul unei conferințe, de fiecare dată cea de-a doua parte a conferințelor preoțești este dedicată aspectelor administrative. Și de această dată în cadrul protopopiatului Reșița au fost în dezbatere probleme de natură administrativă, de natură organizatorică în parohii, mai ales că s-a pus în discuție calendarul alegerilor organismelor deliberative și executive și a fost prezentat preoților, precum și modalitatea de împlinire al acestor acte importante pentru desfășurarea vieții administrative-bisericești și pentru organizarea bisericii în general”, a precizat părintele protosingel, Casian Rușeț, secretar eparhial al Episcopiei Caransebeșului.

La final au fost discutate, analizate și dezbătute și diferite aspecte de ordin administrativ și gospodăresc cu care se confruntă preoții de pe raza Protopopiatului Reșița.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…