Conferința preoților din Protoieria Însurăței

Ultima conferință pastoral-misionară de toamnă din Arhiepiscopia Dunării de Jos a reunit, miercurea aceasta, preoții din Protoieria Însurăței. În deschiderea lucrărilor, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Împărați” din localitate, după cum aflăm de la TRINITAS TV. Credincioșii prezenți s-au putut închina cu acest prilej la moaștele Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. La finalul slujbei, ierarhul a sfințit pictura lăcașului de cult și a binecuvântat Capela cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului și Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului”, clopotnița, dar și cantina socială ocrotită de Sfinții Împărați și de Sfântul Ioan cel Milostiv.

„Frumusețea acestei biserici restaurate, consolidate și pictate, semnificația și importanța clopotniței construită recent și a centrului pastoral social arată și concluzia pentru toți preoții și credincioșii Arhiepiscopiei noastre în anul jubiliar închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena și a memoriei celui mai reprezentativ și iubitor de Dumnezeu dintre preoții slujitorii noștri, pr. Dumitru Stăniloae. Iată o biserică reprezentativă pentru toți preoții și credincioșii eparhiei”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.

Următoarele conferințe pastoral-misionare în Arhiepiscopia Dunării de Jos vor avea loc în primăvara anului viitor.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…