Congresul european „Unul dintre noi”

De mâine, 14 noiembrie 2013, va avea loc în Polonia, la Cracovia, Congresul european „Unul dintre noi”. La întâlnire vor participa coordonatorii din fiecare țară ai Inițiativei Cetățenești „Unul dintre noi”, precum și reprezentații instituțiilor care au sprijinit-o. Patriarhia Română va fi reprezentată de consilierul patriarhal Radu Neuman.

„Pentru că s-a reușit strângerea numărului minim de semnături pentru susținerea Inițiativei Europene Unul Dintre Noi, la Cracovia în Polonia, între 14 și 17 noiembrie va avea loc Congresul European Unul dintre noi care va aduce laolaltă pe coordonatorii la nivel european și cei naționali precum și reprezentanții instituțiilor și organizațiilor care s-au implicat active în promovarea acestui proiect. Agenda evenimentului cuprinde trei puncte importante: pregătirea apărării Inițiativei Cetățenești Unul Dintre Noi la audierea din Comisia Europeană ce va avea loc probabil în primăvara anului 2014, după validarea semnăturilor, organizarea unei Federații Europene a Mișcărilor PROVITA Unul dintre noi și stabilirea unei strategii de activitate pentru perioada următoare”, a declarat pentru Radio TRINITAS Consilierul patriarhal Radu Neuman, Coordonatorul Sectorului Social – Filantropic al Patriarhiei Române.

Congresul european „Unul dintre noi” se va încheia pe 17 noiembrie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…