Locuitorii ținutului Hunedoarei se mândresc cu un trecut însemnat de evenimente istorice. De la perioada antică, cu multele cetăți de apărare și capitala vechiului stat dacic, la cucerirea romană, care a determinat plămădirea poporului român, la vechile biserici premedievale și venirea călugărului Nicodim de la Tismana în circumstanțele cruciadei târzii, marcată mai apoi de faptele de vitejie ale românului catolic Iancu de Hunedoara. După aceste episoade, ținutul Hunedoarei pare a fi intrat în anonimatul istoriei. Dar „ținutul pădurenilor” a reînviat atunci când stăpânirea austriacă a dat în exploatare minieră bogatele resurse de cărbuni. Iar această industrie s-a dezvoltat tot mai mult după reîntregirea poporului român. Așa ajungem la perioada interbelică, când în Hunedoara s-a remarcat un om politic, care nu era fiu al zonei, dar a fost adoptat pentru atașamentul manifestat prin ctitoriile bisericești și numeroasele acte filantropice și gospodărești. Este vorba de Constantin Bursan. Acesta s-a născut la 21 mai 1888, în Giurgiu. A urmat școli la Iași și București, apoi și-a făcut studiile superioare de drept și de economie la Bruxelles. Întors în țară, prin abilitățile sale, a reușit să se impună în mediul de afaceri, înființând o prosperă firmă de import-export fruct, devenind proprietar al unui câmp petrolifer de pe Valea Prahovei, deținând acțiuni la bănci, la societatea de telefoane și altele. După 1918 a fost cooptat în rândurile PNL, devenind consilier al ministrului agriculturii, George Constantinescu. La aplicarea reformei agrare merge alături de ministrul său în județul Hunedoara, unde se atașează atât de locuitori, cât și de această zonă. Candidează în calitate de deputat, promițând alegătorilor că, dacă va fi ales, atunci va ridica în Hunedoara o catedrală și o primărie nouă. A fost ales reprezentant al hunedorenilor în parlament, demnitate pe care a deținut-o până în 1938. Astfel, din fonduri proprii și cu subvenții obținute de la bugetul de stat, între 1935 și 1937, a construit în Hunedoara o clădire a primăriei în stil brâncovenesc, în formă de „H”, a acordat ajutoare familiilor de hunedoreni sinistrate în ianuarie 1926, a subvenționat ridicarea unui cămin de ucenici și a îndiguit râul Cerna. În județul Hunedoara a construit școala primară din Batiz, căminul cultural din Sâncrai, unele parohii, precum: Nădăștia de Sis, Lelese sau Sohodol au primit ajutoare pentru refacerea bisericilor și a caselor parohiale, dar și odăjdii. De asemenea, Bursan a acordat numeroase burse de studiu pentru copii rămași orfani în urma războiului de reîntregire. Dar poate cele mai importante acte făcute de Constantin Bursan sunt cele de ctitorire. El a construit 11 biserici în ținutul Hunedoarei, acestea fiind: la Dăbâca, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, sfințită în 1936; la Cernișoara-Florese, cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, terminată în 1938; la Baia Craiului, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, finalizată în 1942, apoi după 1964, acoperită de apele lacului de acumulare de la Cinciș; la Toplița, cu hramul „Sfinții Apostoli”, construită în 1939; la Vălari-Buzdular, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, ridicată în 1941; la Cerbăl, cu același hram, construită în 1941; la Alun, sub grija preotului Petru Roșu, mai apoi martirizat de comuniști; la Batiz, cu hramul „Sfântul Nicolae”, terminată în 1942; la Strei, cu hramul „Sfinții Apostoli”, sfințită în 1946; la Buituri, cu hramul „Sfinții Arhangheli”, sfințită în 1946. Cea mai mare ctitorie a lui Bursan a fost catedrala din Hunedoara, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, situată alături de noua clădire a primăriei. A fost ridicată între 1939 și 1944, în plan de cruce greacă înscrisă, cu o intrare formată din coloane în stil brâncovenesc. A fost sfințită abia la 14 octombrie 1947 de către mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, ocazie în care ctitorul mărturisea că „și-a văzut realizat cel mai scump ideal al vieții pământești”. După instalarea regimului comunist a fost urmărit permanent, mai ales pentru faptul că întreținea relații cu funcționari ai Legației Franței. La 28 noiembrie 1950 a fost arestat, anchetat în condiții extreme și condamnat la 25 de ani închisoare pentru crima de înaltă trădare. În 1961, grav bolnav de reumatism, a fost mutat în spitalul-penitenciar de la Văcărești. A murit la 18 ianuarie 1962 în acest penitenciar, având o soartă asemănătoare cu marele ctitor Constantin Brâncoveanu, nefiind înmormântat în locul pe care și-l pregătise în catedrala din Hunedoara.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 22 mai 2013, apărut sub semnătura lui Adrian Nicolae Petcu)
