Activitățile de tineret din cadrul Departamentului misionar-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului se dezvoltă continuu. Pe lângă taberele organizate de studenți și în trecut, acum se formează noi grupuri parohiale, cu activități săptămânale, iar timpul este folosit într-un mod util și plăcut, informează „Ziarul Lumina”.
Pornind de la tabăra pentru copii organizată de ASCOR, filiala Cluj, în urmă cu câțiva ani, în prezent, din inițiativa unor tineri inimoși, se dezvoltă numeroase activități săptămânale cu copiii și cu tinerii, coordonate de Departamentul misionar-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. „Înainte am fost vice-președinte la ASCOR Cluj și am făcut tabere pentru copii și pentru adolescenți începând 2006. Apoi, Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, a dorit să se continue această activitate”, a spus Radu Copil, cel care se ocupă în prezent de coordonarea activităților cu tinerii din eparhie. După cum povestește tânărul, el a preluat organizarea taberelor pentru copii inițiate în 2005 de Sorin Câlea, președintele de atunci al ASCOR Cluj. „Din 2006 le-am organizat eu, iar acum sunt patru tabere organizate de noi, la Mărișel, o zonă de munte, la 40 de kilometri de Cluj-Napoca. Anul acesta avem o mare cerere și organizăm și a patra tabără din această vară. Avem tabere și iarna, primăvara†¦ Sunt foarte multe solicitări”.
Taberele au fost punctul de start. Apoi, activitățile cu copiii și cu tinerii au venit de la sine. „După ce am făcut aceste tabere, părinții ne spuneau că sunt foarte mulțumiți, că văd rezultate, că după șapte zile de tabără copiii se schimbă, vin cu obiceiuri bune, se apropie de Biserică. Numai că, până la următoarea tabără, o parte din aceste obiceiuri se pierd și atunci, ce frumos ar fi să se facă activitățile din tabere și în timpul anului școlar”, povestește Radu Copil.
Programul „Șapte pași”
Din 2008, de când a fost angajat de către Arhiepiscopie, acesta a inițiat un program săptămânal pentru perioada anului școlar, din octombrie până în iunie, care să adune copiii și tinerii. Astfel, la Colegiul „George Coșbuc” din Cluj-Napoca a fost organizat un program recreativ și educativ pentru copiii de 8-13 ani, care are continuitate din 2008. „Anul acesta, pentru că au crescut copiii și sunt mai mulți adolescenți, am făcut programul „7 pași”, pe lângă activitățile pe care le făceam de obicei cu copiii”.
Sunt incluse jocuri de grup, cântece la chitară, discuții motivante despre oameni simpli care au făcut lucruri mari. „Pe lângă agapă și joacă recreativă, am avut și o componentă de implicare în societate, de muncă voluntară, am dorit strângem bani și să renovăm un foișor din Grădina Botanică. Ne dorim să îi învățăm pe tineri că trebuie să facă ceva și pentru societate, pentru comunitatea din care facem parte”, a spus Radu Copil.
Majoritatea celor care participă la aceste activități din timpul anului școlar sunt dintre cei care au fost în tabere, dar programul este public, poate fi găsit pe internet și se poate înscrie orice copil, dar se pare că vorba purtată din om în om funcționează foarte bine pentru că, de obicei, copiii își aduc prietenii.
Un sprijin este oferit și de școală care asigură spațiul în mod gratuit pentru activități. Programul cu adolescenții și cu copiii este desfășurat cu sprijinul studenților de la ASCOR, care fac voluntariat.
Acest program se face, de curând, și în colaborare cu unele parohii. La început s-a făcut la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor. Inițial era un program continuu, cu întâlniri în fiecare săptămână, dar, pentru că unii copii mai lipseau, s-a organizat programul „Șapte pași”, iar copiii înțeleg că există o finalitate și se străduiesc să participe la fiecare întâlnire. „Soluția a fost un program pe o perioadă determinată cu șapte întâlniri, ei știu de la început ce se face, iar la sfârșit cei care participă în mod constant la activități merg într-o excursie, sponsorizată de preoții slujitori”.
Programul „Șapte pași”, cu întâlniri care îmbină joaca, cântecele la chitară, discuțiile pe teme religioase și agapa, pentru copii de la 8 la 13 ani, a avut succes. „Rezultatele au fost bune. După cel de-al treilea an de program, în 2013, am avut media de participare de peste 30 de copii, pe grup. Copiii sunt foarte încântați, iar evoluția lor o vedem în momentul în care aplicăm chestionare. Întotdeauna, la sfârșit de programe, la sfârșitul taberelor, aplicăm chestionare de evaluare prin care ei pot să spună ce le-a plăcut sau nu le-a plăcut, ce ar dori să facă, dacă s-au apropiat de Biserică și de Dumnezeu și, întotdeauna rezultatele au fost bune”, a mai spus Radu Copil. În acest mod, copiii își petrec timpul liber în mod folositor, participând la programe educative și un alt rezultat este acela că ei se implică mai mult în activitățile de la Biserică după ce își fac prieteni în cadrul programului „Șapte pași”. „Ei se cunosc aici, au experiențe comune și apoi vin la biserică și pentru a se revedea, se creează o comuniune între toți copiii. Ei ajung la biserică, povestesc și au motive în plus pentru a participa și la programul liturgic”, a spus Radu Copil.
De la școală, la biserică
În rândul acțiunilor organizate de Arhiepiscopie este și pelerinajul tinerilor, pe jos, de la Iclod la Mănăstirea Nicula. „Anul acesta a fost o ediție specială pentru că a participat Preasfințitul Vasile Someșanul și alți preoți, precum pr. Ciprian Negreanu, duhovnicul ASCOR-ului”. De asemenea, mai este organizat un program bilunar pentru minorii care se află temporar la Penitenciar, aduși pentru instanță. „Aici stăm câte două ore, timp în care încercăm să facem câteva activități educative cu ei, cateheză și agapă. Nu e ușor, dar mergem, și chiar dacă nu putem spune că vedem roade așa cum vedem la activitățile cu copiii din parohii sau tabere, acolo mergem pentru că așa a spus Hristos, „Închis am fost și m-ați cercetat”, a spus Radu Copil.
De asemenea, în fiecare an, de 1 iunie, au loc diverse activități dedicate copiilor, între acestea și cele de la Biserica studenților din Campusul „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Aici, între altele, sunt organizate activități în scop caritabil. „Vin gospodinele cu prăjituri și torturi gătite în casă, iar banii ce se strâng din vânzarea lor sunt folosiți pentru copii. Acești bani sunt rodul efortului conjugat al comunității. Noi organizăm cadrul necesar, gospodinele pregătesc acasă tort, prăjituri, iar alții îl cumpără și se bucură de Ziua Copilului, dar și de faptul că banii sunt folosiți în scop caritabil. Depinde foarte mult și de scopul pentru care se strâng banii. Când s-a făcut colectă pentru copiii de la Valea Plopului s-au strâns și multe donații”, a spus Radu Copil.
De asemenea, grupul studenților voluntari din ASCOR coordonați de Radu Copil, a participat la orele de religie, la invitația profesorilor, sau la activitățile inițiate de profesori de alte specialitățI, pentru a organiza împreună programe pentru activitățile extrașcolare sau extracurriculare.
„Am avut și anul acesta program zilnic în școli, în special cu cei mici dar și cu adolescenții, facem activități educative-recreative, jocuri, cântece la chitară”.
Solicitări vin și din partea parohiilor. „De multe ori parohiile au intenția să facă activități cu tinerii dar nu știu cum să le ocupe timpul liber după ce aceștia vin la biserică și ascultă un cuvânt de învățătură. Pentru preotul care vede că nu sunt mulți copiii care vin la biserică, o soluție este să iasă el în întâmpinarea lor, să îi caute el. Asta înseamnă să aibă parteneriate cu școlile de pe raza parohiei, să inițieze acțiuni, în parteneriat cu școala. Dacă nu vin ei la noi, mergem noi la ei”, a spus Radu Copil, care a adăugat că, în timp, se formează o relație între parohie și școală, iar activitățile se pot dezvolta ulterior și în parohie.
Un astfel de exemplu este cel de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur, unde părintele Dan Hognogi, în ultimii doi-trei ani, a inițiat un parteneriat de colaborare cu Liceul Teoretic „Eugen Pora” și cu o grădiniță specială de pe raza parohiei. La început preotul a fost prezent cu mai multe activități în școală, apoi copiii au început să vină la biserică. „Mai întâi îi vizităm noi, apoi așteptăm și nădăjduim că vor veni și ei. Sunt acțiuni, pelerinaje, întotdeauna de 1 iunie părintele a organizat un concurs tematic de desene pe astfalt, expoziții de pictură pe sticlă, program de joacă, cântece, pachete, concursuri de cunoștințe religioase etc. În aceste activități s-au implicat și profesorii”, povestește Radu Copil.
În această parohie s-a format și un grup de tineret, precum și un grup de copii. În fiecare sâmbătă, copiii vin la biserică și fac exerciții interactive de limba engleză, au un program recreativ cu jocuri, cântece, discuție religioasă și o mică agapă la sfârșit. „Acesta este un exemplu în care nu veneau mulți copii la biserică, dar acum se face un grup de lucru cu copiii, săptămânal. Asta înseamnă un efort susținut și din partea parohiei, a comunității. Grupul este organizat de o doamnă profesoară de limba engleză, care predă lecțiile interactive, precum și de tinerii de la grupul de tineret din parohie care, după ce s-au apropiat de biserică, sunt acum dispuși, la rândul lor, să îi ajute pe copii”.
Programul de la grupul parohial de tineret de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” cuprinde cateheză, ateliere practice, vizionare de film și discuții, prezentări de carte, mereu câte ceva nou. Cu tinerii din acest grup parohial s-au făcut tabere, pelerinaje, activități la casele de copii.
Sprijin pentru organizarea grupurilor parohiale vin, mai nou, și de la asociațiile de tineri ortodocși. „Dorim să facem întâlniri în care să împărtășim modele de bună practică, să învățăm unii de la alții. Am făcut mai întâi tabere, după aceea am făcut programul săptămânal, apoi de la școală ne-am dus în parohie. Dacă am organizat activități pentru tineri, aceștia ne-au ajutat, apoi, să facem acțiuni pentru copii”, a spus Radu Copil.





