Copiii alături de bătrânii singuri și suferinzi de la Azilul Marginea Lend din municipiul Reșița

Bătrânii de la Azilul Marginea Lend din municipiul Reșița au fost și în acest an, în preajma zilei de 8 martie, în atenția Episcopiei Caransebeșului. Conform unei tradiții create în ultimii ani, bătrânii au fost cercetați și au primit daruri de suflet, după cum informează episcopiacaransebesului.ro. Astfel, copiii de le Centrul de tineret Reșița Montană, coordonați de Georgiana Ciucur și însoțiți de părintele Moise Linu, parohul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” care funcționează chiar în incinta azilului, au adus cu ei, pe lângă flori și iconițe dăruite bătrânilor, mesajul că semenii nu i-au uitat și că Biserica le poartă de grijă și îi poartă în rugăciune.

„A fost o experiență inedită pentru copiii din centrul nostru, cu toții fiind impresionați de semenii lor ajunși la vârsta neputințelor. Ne-am bucurat să vedem bucuria și compasiunea cu care copiii i-au înconjurat pe bătrâni, chiar și pe cei imobilizați la pat, aflați în boli și suferință”, a mărturisit Georgiana Ciucur, coordonatoarea centrului de tineret.

O acțiune similară a avut loc și la Caransebeș, vineri 8 martie 203, când copiii de la Complexul de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeșului, însoțiți de cadrele didactice, au vizitat bătrânii de la azilul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate. Copiii au realizat mărțișoare și felicitări pe care le-au dăruit cu mult drag bătrânilor suferinzi și singuri.

La Bocșa, elevii Școlii Speciale Gimnaziale „Christiana” din localitate, însoțiți de cadrele didactice și de pr. Silviu Ferciug au fost în vizită la bătrânii de la Căminul pentru persoane vârstnice din oraș. În cadrul acțiunii, pr. Silviu Ferciug a rostit câteva rugăciuni pentru sănătatea celor în vârstă, iar, la final, copiii au dăruit iconițe, alimente, precum și felicitări și mărțișoare confecționate chiar de ei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…