Copiii și tinerii ocrotiți în Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia au vizitat, marți, de „Ziua Internațională a cărții și a dreptului de autor”, Centrul Național de Restaurare și Conservare a Cărții Vechi din cadrul Muzeului Național al Unirii sau „Spitalul Cărților”, așa cum i-au spus ei. În cadrul vizitei de informare au aflat de la specialiștii centrului cum sunt tratate „cărțile bolnave”, cum sunt restaurate și salvate cele mai valoroase exemplare și chiar au experimentat câteva tehnici de „spălare” a cărților vechi, după cum informează filantropiaortodoxa.ro
Copiii și tinerii au fost pentru o câteva minute restauratori de carte veche și au spălat pe rând într-o soluție specială paginile unei cărți. Ei au aflat și cum se fabrica hârtia în vechime, au descoperit și cum se restaurează coperțile din piele ale cărților de patrimoniu, iar în final au învățat cum să își protejeze cărțile pe care le au în bibliotecă și pe care le citesc. Copiii și tinerii au vizitat și Muzeul Național al Unirii unde au aflat povestea exponatului lunii aprilie, Evanghelia tipărită la București în 1693, în limbile greacă și română. Ghizii lor în această aventură în „lumea cărților” au fost specialiștii restauratori de carte veche Lia Zgârciu și Alexandru Știrban.
„Mesajul meu este să aveți grijă de carte. Cărțile sunt adevărate comori pe care trebuie să le păstrați și să nu uitați că „dacă ai carte ai parte”” a spus Alexandru Știrban, șeful Centrului Național de Restaurare și Conservare a Cărții Vechi din cadrul Muzeului Național al Unirii.
Grupul a încheiat manifestările dedicate „Zilei Cărții” la Căminul pentru persoane vârstnice din municipiu unde a prezentat un medalion literar cu poezii și cântece. Activitățile au cuprins luni și o vizită la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba unde au aflat de la bibliotecarul Felicia Colda informații despre istoricul instituției, cum se desfășoară activitatea de împrumut a cărților și cum pot la rândul lor să împrumute volumele pe care vor să le lectureze.
„Într-o perioadă în care calculatorul și televizorul acaparează viața copiilor și tinerilor noi am încercat să le reamintim că există cartea. Sperăm că au redescoperit plăcerea unică pe care o oferă lectura” a spus părintele Marcel Duda coordonatorul Așezământului Social „Sfântul Vasile cel Mare”.
***
Activitățile derulate de Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia sunt incluse în proiectul „Cartea prin ochi de copil” derulat de Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Căminul pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia. Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia funcționează în cadrul rețelei sociale a Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia oferind găzduire, servicii educative și de consiliere pentru 14 copii și tineri cu vârste între 7 și 20 de ani. Centrul a fost înființat în anul 2003.





