Corul „Armonia” din Bocşa la Viena

Zilele trecute Corul ,,Armonia” din Parohia Bocşa, Protopopiatul Reşiţa, dirijat de părintele Silviu Ferciug, a avut onoarea de a participa alături de coruri din Austria, Cehia, Germania, Anglia la INTERNATIONALES ADVENTSINGEN, manifestare de excepţie organizată în fiecare an de Primăria din Viena (Austria), după cum ne-a declarat Diac. Pavel Canea.

În cadrul programului s-au interpretat colinde tradiţionale româneşti şi cântece specifice folclorului bănăţean. La finalul concertului, organizatorii au mulţumit în mod deosebit corului din România pentru faptul că păstrează şi promovează tradiţia autentică, subliniind că „se confirmă activitatea neîntreruptă timp de 140 de ani a acestui minunat cor”.

Corul „Armonia” a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie şi a susţinut un concert de colinde şi la Capela românească „Sf. Ioan cel nou de la Suceava” din Viena, la invitaţia părintelui Emanuel Nutu, după care au vizitat Catedrala catolică Sfântul Ştefan şi Muzeul Mozart.

„Mulţumim lui Dumnezeu pentru acest dar pe care l-am primit şi pentru care Îl preamărim mereu în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti”, a arătat părintele Silviu Ferciug.

De asemenea corul a participat la Sfânta Liturghie în Biserica ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna” tot în localitate, cu ocazia hramului, preot fiind Ioan Moga. La sfârşitul vizitei, atât preoţii cât şi credincioşii din Viena au mulţumit corului pentru misiune şi osteneală, bucurându-se împreună şi de o agapă frăţească într-o atmosferă călduroasă şi emoţionantă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…