Corul „Mira” din Iași a fost premiat în Italia

În regiunea Abruzzo din Italia s-a desfășurat, în perioada 5-12 decembrie 2012, Festivalul Internațional „Chorus Inside Christmas”. Țara noastră a fost reprezentată la acest festival-concurs de Corul „Mira” al Bisericii „Sfântul Nicolae” Domnesc din Iași, care a primit „Diploma de Aur”, după cum aflăm din Ziarul Lumina.

Corul „Mira” al Bisericii „Sfântul Nicolae” – Domnesc din Iași, dirijat de prof. Petronela Dârțu, a participat, în perioada 5-12 decembrie 2012, la Festivalul Internațional „Chorus Inside Christmas”, care a avut loc în regiunea Abruzzo din Italia. Înscrierea la această competiție a fost posibilă prin intermediul unui parteneriat între Corul „Mira” și Corul „Cantabile” de la Academia de Studii Economice din Chișinău, coordonat de Elena Marian. Corul ieșean este format din tineri liceeni de la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă” din Iași și de la Biserica „Sfântul Nicolae” Domnesc. „A fost o experiență deosebită pentru noi, în sensul că mulți copii au ieșit pentru prima dată din țară. Ei au concertat pentru prima dată în Teatro Marrucino din orașul italian Chieti, un teatru de mari dimensiuni. Membrii corului nostru au cântat din suflet, deși erau foarte puțini, fiind format din doar nouă tineri. Ne-am înscris la categoria de muzică națională, întrucât nu am dispus de fondurile necesare pentru a ne înscrie la alte categorii. Pe lângă colinde, am intonat și două cântece folclorice. Am dorit astfel să arătăm o frântură din bogăția colindelor și folclorului nostru. Copiii noștri au fost foarte apreciați de juriu pentru că au cântat cu multă însuflețire. Pentru mine a fost o surpriză să-i văd cântând pe scenă cu atâta bucurie, între coruri care aveau de la 20 până la 30 de membri. Prin repertoriul și prezența lor, membrii Corului „Mira” au avut un impact deosebit”, a relatat prof. Petronela Dârțu. În urma jurizării, Corul Mira a primit „Diploma de Aur”. La finalul festivalului-concurs, membrii Corului „Mira” au concertat, alături de alte formații corale, la Roma. Cu acest prilej, copiii au avut posibilitatea să viziteze capitala Italiei. „Pentru noi a fost o mare încercare să ajungem la acest festival, întrucât a trebuit să ne asigurăm transportul și cazarea. Au fost eforturi din partea Asociației „Chorus Inside International”, pentru fiecare copil fiind nevoie de 250 de euro. Am fost sprijiniți, ca și în alte situații, de preoți inimoși din Iași. Amintesc aici pe pr. Dumitru Carp de la parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Bucium din Iași, pe pr. Mihai Doroșincă, de la parohia „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” din Iași, pe pr. Petrică Lehaci, de la parohia „Sfântul Nectarie” din Iași, pe pr. Constantin Naclad și pe pr. Dan Sandu de la Biserica „Sfântul Nicolae” – Domnesc și pe mulți alți preoți care s-au rugat pentru noi”, a mai spus prof. Petronela Dârțu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…