Credincioșii din Dorgoș în zi de sărbătoare

La începutul acestei săptămâni, credincioșii din Parohia Dorgoș, Protopopiatul Lipova, județul Arad, au sărbătorit hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și al Centrului social din localitate și împlinirea a 102 ani de la zidirea bisericii parohiale, informează „Ziarul Lumina”.

Programul liturgic dedicat hramului bisericii și împlinirii a 102 ani de la zidirea acesteia a debutat din ajunul sărbătorii, duminică 13 octombrie, cu săvârșirea Utreniei și a Sfintei Liturghii, la care, împreună cu pr. paroh Daniel Ungur, a fost prezent și protopopul Lipovei, Crinel-Ioan Onea, care a ținut și cuvântul de învățătură axat pe pilda Semănătorului, pericopa evanghelică din duminica a XXI-a după Rusalii, fiind amintită și contribuția dogmatico-canonică și liturgică a Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic, care sunt pomeniți tot în această duminică. Un loc aparte în cuvântul de învățătură l-a constituit evenimentul de maximă importanță pentru Parohia Dorgoș, și anume prăznuirea hramului bisericii parohiale, evidențiindu-se viața curată și lepădarea de cele lumești ale Sfintei Cuvioase Parascheva, care și-a potrivit viața după spusele Mântuitorului pe Muntele Fericirilor: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. După Sfânta Liturghie a urmat procesiunea cu prapori și cu icoana hramului în jurul bisericii, soborul de preoți împreună cu credincioșii din parohie și din parohiile învecinate rugându-se lui Dumnezeu și Cuvioasei Parascheva pentru ocrotirea parohiei și îndeplinirea tuturor năzuințelor credincioșilor. Apoi a avut loc Taina Sfântului Maslu, fiind prezenți preoții care fac parte din cercul pastoral-misionar Lipova, avându-l coordonator pe pr. Teodor Farcaș de la Parohia Zăbrani. La hramul parohiei a participat și pr. Gabriel Mariș, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic, mai ales că în această parohie există Centrul social „Cuvioasa Parascheva”. Părintele consilier social a ținut un cuvânt de învățătură legat de hramul bisericii și de Taina Sfântului Maslu, evidențiind faptul că prezența unui număr mare de credincioși la sfânta biserică este rezultatul seminței celei bune semănate în sufletele lor de semănătorul acestei parohii, care este preotul paroh. În încheierea programului din preziua hramului, preotul paroh a mulțumit tuturor preoților și credincioșilor din cuprinsul Cercului pastoral-misionar Lipova, după care a avut loc o agapă creștinească, oferită invitaților la Centrul social Dorgoș. Preotul paroh a ținut o prelegere despre Sfinții Constantin cel Mare și mama sa Elena, în contextul Anului omagial „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Programul de hram a continuat cu Vecernia din seara de duminică, precum și în ziua de hram, cu Utrenia și Sfânta Liturghie. La finalul slujbei, părintele paroh și credincioșii parohiei au adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru ajutorul dat în împlinirea tuturor celor propuse, apoi bunilor credincioși care au sprijinit la toate pregătirile pentru buna desfășurare a zilelor de hram și nu în ultimul rând preoților invitați, care au venit în duh de rugăciune să ia parte la bucuria preotului și credincioșilor din această parohie de pe Valea Mureșului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…