Crestinii ortodocsi il sarbatoresc maine pe Sf. Ierarh Nicolae

Nascut in a doua jumatate a secolului al III-lea, intr-o provincie din Asia Mica, Sf. Nicolae a fost episcop in Mira Lichiei, fiind intemnitat in vremea imparatilor persecutori Diocletian si Maximilian. A participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea (325), unde a aparat dreapta credinta in fata pericolului ereziei lui Arie. Darzenia in apararea dreptei credinte, blandetea sa, iubirea de Dumnezeu si de oameni, de care a dat dovada, l-au asezat pe Sf. Nicolae in randul celor mai mari sfinti ai crestinatatii. A trecut la Domnul in anul 340, iar din 9 mai 1087, moastele sale se pastreaza la Bari, in sudul Italiei, fiind luate de catre cruciati din Mira. Prin milosteniile sale, este cunoscut in traditia populara sub numele de Mos Nicolae, care aduce daruri copiilor. Cu detalii, PS Sebastian Ilfoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor: ‘Pentru lucrarea aceasta sfanta, pentru milostivirea aceasta a Sfantului Nicolae, a ramas in traditia Bisericii noastre si a poporului nostru ca acum, la Sfantul Nicolae, sa facem daruri celor dragi ai nostri si, in special, celor mici. Este un prilej cand ne amintim cu totii de anii copilariei, cand parintii ne puneau sub perna sau in ghete daruri care mai de care mai frumoase si placute noua’.

PS Sebastian Ilfoveanul ne-a vorbit si despre semnificatiile sarbatorii de maine: ‘Sfantul Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuti si mai venerati sfinti de noi, romanii, si nu numai de noi. Intre darurile de Sfantul Ierarh Nicolae as zice ca a excelat acesta al milostivirii, al faptului ca i-a pasat si si-a pus viata pentru semenii sai si pentru pastoritii sai. Cred ca trebuie sa luam exemplul de la acest sfant, pentru ca trebuie sa invatam de la Sfantul Nicolae aceasta marinimie si generozitate de a iesi in intampinarea celor care au nevoie de ajutorul nostru. Fiecare dintre noi ar trebui sa intelegem ca nu trebuie doar sa asteptam daruri si sa si oferim. Este o datorie a noastra, a crestinilor, sa invatam din maniera de vietuire a sfintilor’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…