Uneori, ca să poți înțelege că viața trebuie să fie jertfă, este nevoie să ieși din tine și să faci un drum. Nu unul oarecare, ci unul ascendent, de lumină. De credință. Pentru că jertfa este și credință, și lumină. La capătul lui, vei înțelege de ce părintele Arsenie Papacioc spunea așa: „Ca să luminezi, trebuie să jertfești”. Viața, ca să fie viață, trebuie să fie jertfă luminătoare. Scurta, dar pilduitoarea istorie, mai veche sau actuală, a Mănăstirii Cudalbi, din Arhiepiscopia Dunării de Jos, probează din deplin ideea că viața este jertfă care luminează.
Pornit la drum dinspre Tecuci spre Galați, la marginea comunei Cudalbi, ești țintuit de chipul celor două troițe ridicate pe coama colinei din stânga șoselei. Ele ancorează parcă cerul în limanul orizontului, în care se scurg, în unduiri molcome, gândurile, privirile, lumea. Dincolo de deal, bănuiești un tărâm al tainei, căruia nu-i poți refuza cercetarea.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
