Culegere de programe moral-religioase destinate persoanelor private de libertate

La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut recent volumul Culegere de programe moral-religioase destinate persoanelor private de libertate.

„Realizarea acestui volum reprezintă o concretizare a obiectivelor cuprin­se în Protocolul de colaborare dintre „Administrația Națională a Penitenciarelor și Patriarhia Română”, reînnoit în data de 26 martie 2013, un parteneriat care are drept scop principal asigurarea asistenței religioase a persoanelor aflate în custodia unităților din sistemul administrației penitenciare, precum și creșterea șanselor de reintegrare socială, comunitară și familială a acestora.

Prezenta culegere de programe moral-religioase (alcătuită din programul: Cuvântul care zidește și programul: Lăudați pe Domnul) este rodul experienței dobândite de preoții ortodocși care slujesc în unitățile penitenciare din Româ­nia, în decursul anilor de lucru cu persoanele private de libertate și propune o abordare complexă (teologică, etică, psihologică, culturală, pedagogică și socio­logică) a problemelor cu care se confruntă deținuții.

Biserica Ortodoxă Română, prin slujbele sale, prin programele și cuvinte­le de mângâiere și învățătură, ne cheamă să aducem speranță în locul întristă­rii, dragoste frățească în locul urii și dezbinării, „credință lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), pentru dobândirea iertării, a îndreptării și mântuirii, știind că „Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2,4).

Felicităm pe toți cei care au realizat această culegere și binecuvântăm, cu bucurie publicarea ei, având convingerea că acest fapt va contribui substanțial la eforturile comunitare de apărare a demnității umane și de însănătoșire a vieții sociale și va constitui un instrument de lucru util pentru preoții care slujesc în unitățile penitenciare din România”. (Cuvânt înainte al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…