În contextul „Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena”, ne-am îndreptat atenția spre o parohie închinată sfinților ce au scos creștinismul din catacombe. Așa am dat peste biserica din Meri, din județul Prahova, ctitorită între 1857 și 1860, de frații Xenocrați Atanasie, Constantin și Irina, și peste o mână de oameni iubitori de biserică și doritori de a-i ajuta pe cei ce au nevoie.
Pe o vreme deloc prietenoasă, cu multe roade din cer, pe alocuri căzute din abundență încât mașinile cu greu erau stăpânite să nu patineze pe șosele, am pornit spre comuna Drăgănești, în județul Prahova. În Parohia Meri din această comună aveam să-mi petrec câteva ore bune stând la sfat în biserica satului cu mai mulți dintre localnici, care, făcând ascultare de preot, și-au pus haine de sărbătoare și m-au întâmpinat la biserică. A durat mai mult așteptarea lor, căci timpul iernii nu-ți permite să străbați cu ușurință zeci de kilometri, mulți dintre aceștia pe drumuri de țară. Dar, așa cum a punctat în final preotul paroh Marian Ciortan, care până să ajungem a făcut câteva dintre vizitele pastorale de sâmbătă, „așteptarea face lucrurile mai plăcute”. Și plăcut a fost și pentru mine să redescopăr în enoriașii sinceri pe care i-am întâlnit pe acei parcă oameni din satul copilăriei mele, care își iubesc locurile și biserica și pe preotul lor, care se mândresc cu cei ce le sunt colegi de sat și nu-și doresc mai mult, aceasta fiindu-le fericirea.
Omul care are cheile bisericii, cel care vine primul și aprinde focul iarna, în zilele în care se săvârșesc Sfânta Liturghie sau alte servicii religioase, cel care face curat, vinde lumânări, cântă la strană împreună cu fetițele din parohie atunci când nu vine cântărețul, este o femeie, Valerica Luca, de 43 de ani, din care opt îi petrece zilnic la biserică. Ea le face pe toate, mai puțin nu intră în altar. Deși nu s-a născut în Meri, e venetic, așa cum spune în glumă, prin căsătorie, s-a atașat de satul acesta și mai ales de oamenii care o respectă, încât n-ar mai pleca niciodată. A fost tehnician zootehnist și după ce s-au desființat asociațiile în care activa, s-a retras acasă, dar nu-i pare rău. „Îmi place să lucrez și să comunic cu batrânii, cu toată lumea din sat. Consătenii mei sunt oameni corecți, oameni respectuoși, bătrâni, dar să știți că sunt foarte respectată. Un om la 80 de ani să-mi spună mie, care îi sunt ca un copil, sărut mâna! E liniște la noi, e aer curat†¦”, spune Valerica zâmbind.
Roadele activității pastorale
Părintele Marian Ciortan, care slujește aici din anul 1996, vorbește despre enoriașii lui la fel ca și ei despre el. S-a obișnuit aici, a rămas pentru că i-au fost dragi oamenii și, deși parohia pe care o păstorește nu are mai mult de 300 de case (dintre care vreo 30 sunt goale), e locul în care revine iar și iar, nu numai pentru a-I sluji lui Dumnezeu, prin serviciul sacramental, ci și pentru locurile vii, curate și liniștite.
Când a venit la Meri, tânăr absolvent de facultate fiind, a găsit o biserică cu vechime istorică, dar cu multe îmbunătățiri de făcut. Însă cele mai multe intervenții, dincolo de cele gospodărești, au fost în plan pastoral. „Am avut mult de discutat cu oamenii, a trebuit să-i învăț anumite lucruri, a trebuit să-i atrag la biserică. Dovada a ce-am reușit să realizăm împreună o constituie chiar oamenii prezenți astăzi în biserică (arată spre ei). Pentru mine aceasta este o mare mulțumire spirituală. Dar vedeți, oamenii poate nu veneau la biserică, însă nu erau indiferenți; ajutau, dar nu înțelegeau credința ca pe un mod practic. Așa că și-au oferit sprijinul, încât am reușit să schimbăm în totalitate acoperișul bisericii, avem iconostasele Mântuitorului și ale Maicii Domnului noi, ne-am îmbogățit cu candele noi, Sfânta Evanghelie, tot felul de obiecte de cult, vase pentru agheasmă, pentru anafură, policandru. Exteriorul bisericii iarăși a fost consolidat în întregime, clopotnița refăcută, casa parohială, unde, vreau să vă spun, era igrasie până în tavan. Și-mi aduc aminte că un an am stat în condiții nu tocmai bune dar, slavă Domnului, cu timpul am reușit chiar să dărâmăm pereții, am făcut subzidire, iar acum lucrurile, deși mai este de făcut, sunt într-o stare bună”, povestește împlinit părintele Ciortan.
Haine și alimente pentru copiii străzii
Dacă înainte se putea vorbi de o credință nemanifestată în mod practic, astăzi sătenii din Meri înțeleg chiar rostul milosteniei datorită predicilor și catehezelor ținute de preotul paroh, care s-a folosit în primul rând de învățăturile Sfinților Părinți. Astfel, există o colaborare începută acum trei ani cu Asociația Samusocial din București. „Avem o colaborare cu această asociație ce se ocupă cu adăpostirea oamenilor străzii, oameni defavorizați, care au pierdut totul, în afară de un dram de speranță. Parohia noastră le oferă haine, încălțăminte și alimente neperisabile, și vreau să vă spun că, deși zona nu este una cu potență financiară, oamenii au răspuns pozitiv”, detaliază părintele.
Pe lângă aceasta, cazurile de lângă ei au fost în atenție directă. O tânără din parohie, de 28 de ani, fără părinți, din cauza unei tumori pe creier a avut nevoie de două operații. „Întrucât știam că se află singură în spital, am făcut o chetă în biserică, iar ea a putut să-și ducă mai departe toate analizele care costă foarte mult. Spre surprinderera mea, oamenii au venit cu ideea și s-au implicat. Mai mult decât atât, și părintele protopop Valentin Cazan i-a acordat o subvenție de la protoierie. Poate că n-au fost mulți bani, dar în felul acesta, ba chiar apelând și la alte persoane cu mai multe posibilități financiare, am reușit s-o ținem pe linia de plutire. Ei bine, aceasta este o mare împlinire sufletească, pentru că oamenii au înțeles că trebuie să ajute, aceasta este o latură practică a credinței. Pomul bun se cunoaște după roade, iar omul după faptele sale, așa încât aici sunt mulți pomi roditori, deși suntem în iarnă”, este convins parohul de la Meri.
Copii activi într-un sat de bătrâni
Deși parohia este una îmbătrânită, puținii copii din sat nu stau departe de biserică. Cele patru fetițe – Gabriela, de 14 ani, Ștefania, de 13 ani, Ionela, tot de 13 ani, și Ancuța, de 11 ani – și Adrian, în vârstă de 13 ani, vin aproape în fiecare duminică și sărbătoare, atunci când nu au foarte multe teme de făcut, așa cum mi-au mărturisit, întrucât aici învață cuvântul Domnului și multe cântece bisericești frumoase. Ei sunt cei care cântă la strană, ba chiar înainte de Crăciun merg prin sat cu icoana să vestească Nașterea Domnului, precum îngerii care-au cântat din cer „cu flori de măr în mână”. Tot aceștia au beneficiat de lecțiile ținute de preot în cadrul proiectelor naționale ale Patriarhiei Române „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala!”. Unii dintre ei au beneficiat chiar de tabăra gratuită de la Mănăstirea Durău.
Pe lângă aceasta, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Meri, din comuna Drăgănești, mai are un proiect de colaborare cu Școala nr. 133 „Mihai Eminescu” din Ploiești, prin care elevii clasei a III-a au realizat mai multe picturi pe sticlă, desene cu specificul Învierii Domnului care sunt expuse în biserică. (Reportaj realizat de Narcisa Elena Balaban și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 18 februarie 2013)
