Cursuri de duhovnicie pentru preoții din Județul Cluj

La Mănăstirea Nicula se desfășoară, zilele acestea, o nouă serie de Cursuri de duhovnicie. Programul este organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

„Organizarea cursurilor de duhovnicie are deja o bună tradiție în Arhiepiscopia Clujului și arată pe de o parte preocuparea pe care Biserica o are pentru pregătirea continuă a clerului, mai ales pentru pregătirea duhovnicilor, având în vedere că instituția Spovedaniei pe care ei o gestionează este una dintre cele mai puternice ale Bisericii noastre întrucât acolo se reașează omul în raportul său firesc cu Dumnezeu și sine însuși. De aceea, este foarte important să se acorde acestei dimensiuni pastorale o grijă deosebită și sub forma unor întâlniri periodice între preoți de diferite generații, cu diferite experiențe pastorale și care timp de patru zile la o mănăstire își pot împărtăși din cunoștințe”, a mărturisit pentru TRINITAS TV Pr. Cons. Bogdan Ivanov, Sectorul Cultural – Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

La cursuri participă preoți din protopopiatele Cluj, Turda, Dej, Huedin și Gherla, dar și monahi și mireni invitați.

Prima sesiune s-a desfășurat în perioada 10-13 februarie la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului și s-a adresat preoților din protopopiatele Bistrița, Năsăud și Beclean.

Cursurile de duhovnicie de la Mănăstirea Nicula se vor încheia joi, 20 februarie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…