În Sala „Dr. Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iași au debutat luni, 19 octombrie 2009, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cursurile pentru obținerea definitivatului și gradului II în preoție, informează cotidianul Ziarul Lumina. De dimineață a avut loc o slujbă de Te Deum în Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe”, vechea Catedrală mitropolitană din Iași, oficiată în prezența Înaltpreasfințitul Teofan și Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, în calitate de coordonator al cursurilor, și de protos. Hrisostom Rădășanu, consilier al Sectorului Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Iașilor. La cursurile în cadrul cărora vor preda profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași s-au înscris peste 130 de candidați, respectiv 76 de preoți pentru Definitivat și 62 de preoți pentru Gradul II în preoție, din toate eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. „Aceste cursuri au o tradiție destul de îndelungată în Biserica Ortodoxă Română. Formarea continuă în Biserica noastră a început înainte de a fi ea cunoscută și definită din punct de vedere pedagogic. Ele sunt importante prin cele 16 teme aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe care le oferim. Aceste teme privesc atât viața, cât și misiunea și organizarea Bisericii noastre. Cursurile se vor finaliza cu examene scris și oral”, a declarat pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. În fiecare seară, începând cu ora 18:00, la vechea Catedrală mitropolitană din Iași, preoții cursanți vor participa și sluji la Vecernie, iar la final, unul dintre părinți va prezenta o cateheză. Tot în Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe”, în fiecare dimineață, se va săvârși Sfânta Liturghie, la finalul căreia unul dintre participanți, programați prin rotație, va ține o predică. Cursurile pentru obținerea Definitivatului și Gradul II în preoție se vor încheia pe 31 octombrie 2009.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





