Cuvântul Înaltpreasfințitului Andrei Andreicuț la întronizarea ca Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului:
Preafericite Părinte Patriarh,
Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,
Excelențele Voastre, conducători ai celorlalte confesiune creștine,
Domnilor miniștri,
Domnilor Parlamentari,
Distinși membri ai corpului academic clujean,
Onorate oficialități centrale și locale,
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Preacuvioase maici și iubiți frați și surori,
În aceste momente solemne, cu smerenie, dau slavă Preasfintei Treimi pentru lucrarea ei minunată dintotdeauna, săvârșită în Biserica Sa.
Apoi, cu recunoștință, mulțumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Sfântului Sinod, care m-au chemat la această slujire plină de responsabilitate; pe de o parte, această slujire îmi aduce mângâierea continuării misiunii în slujba lui Hristos, în calitate de mitropolit, pe de altă parte, îmi oferă o cruce în plus.
Mitropolitul este și el episcop, doar că, din punct de vedere pastoral și administrativ, are responsabilități mai mari. Referitor la slujirea episcopală Părintele Dumitru Stăniloae scrie că „episcopii sunt ramurile care, pornind din aceeași tulpină apostolică, extind harul și conținutul vieții apostolice, în toate rămurelele care sunt preoții și în toate frunzele sau rodurile care sunt credincioșii. Mai bine zis, aceeași sevă care este Hristos se extinde prin episcopi și preoți în tot pomul Bisericii, aflându-se în mod nemijlocit în fiecare mădular al ei. Fără harul succesiunii apostolice a ierarhiei și fără învățătura apostolică transmisă odată cu el, n-ar fi creștini botezați, nu s-ar împărtăși creștinii cu Hristos în Euharistie, nu L-ar cunoaște pe Hristos în lucrarea Lui în ei așa cum a fost și cum a lucrat în tot trecutul”( Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă vol. al III-lea, București, 1978, p. 163. )
Convins de această realitate, în misiunea mea, mai întâi de toate în acțiunile ce le voi demara, mă voi consulta cu Preafericitul Părinte Patriarh și voi fi în deplină ascultare față de hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În comuniune cu episcopatul ortodox al Bisericii noastre, cu tot episcopatul Bisericii Ortodoxe Universale, mă voi strădui să-L slujesc pe Hristos cu dăruire și cu credincioșie.
Știu că această slujire este înălțătoare și sublimă dar, în același timp, grea, încărcată cu multe sarcini și griji, pentru că, pe ierarh trebuie să-l întristeze și să-l doară tot ce-l poate întrista și durea pe Mântuitorul. Plecând de la persoana noastră, de la cei apropiați, de la cei pe care-i păstorim, de la orașul nostru, de la eparhia noastră, de la Mitropolia noastră, de la Țara noastră, de la lumea în care trăim, observăm cât de multe sunt necazurile și problemele cu care se confruntă oamenii și cât de cumplit este păcatul în diferitele lui ipostaze. Toate acestea-L dor pe Mântuitorul și trebuie să ne doară și pe noi!
În testamentul pe care ni l-a lăsat înaintașul nostru, vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, luând în calcul situația complexă de astăzi, a scris: „La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaș vrednic și demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupției de orice fel și sub orice formă, care să continue și să desăvârșească ceea ce am început eu”. Ne vom strădui să împlinim și să continuăm misiunea pastorală transmisă nouă.
În misiunea noastră, așa cum specificam, vom fi în deplină conlucrare cu episcopii Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. Dar, în acerași timp, vom fi în conlucrare cu ierarhii din Sinodul Mitropoliei Ardealului. Și, așa cum ne-a sfătuit Părintele Patriarh Daniel, și cum a hotărât Sfântul Sinod, pentru problemele de importanță comună, ne vom întâlni în sinaxă de două ori pe an, pentru că formăm o singură Transilvanie. Iar pe episcopii vicari ai Arhiepiscopiei Clujului îi încredințez de toată dragostea și buna conlucrare.
În ceea ce privește misiunea mea pastorală și administrativă, în relațiile cu preoții și credincioșii, mă voi călăuzi după câteva principii:
a) Atât cât îmi va permite timpul îi voi primi pe toți preoții și credincioșii cu bucuriile, cu necazurile și cu problemele lor. Toți laolaltă formăm Biserica lui Dumnezeu, iar drumul spre mântuire îl facem împreună.
b) La Sfânta Liturghie și în rugăciunile particulare ei toți vor fi în inima mea. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă „să facem cereri, rugăciuni, mijlociri, pentru toți oamenii… că acesta este lucru bun și primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2,1-4).
c) Pe lângă disponibilitatea de a-i primi, asculta și de a mă ruga pentru dânșii, mă voi strădui să-i ajut după puterile mele, potrivit tot îndemnului Sfântului Apostol Pavel, care zice: „purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6,2). Am pomenit aici doar aceste trei principii, întrucât le-am considerat mai importante.
În același timp, sufletul meu așteaptă și din partea frățiilor lor aceeași deschidere. Am nevoie de duhovnicescul atașament al clerului, al cinului monahal și al credincioșilor. Am nevoie de rugăciunile, dragostea și ascultarea lor. Același Sfânt Apostol Pavel zice: „Ascultați pe mai-marii noștri și vă supuneți lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie și nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei, 13,17).
Mă voi opri acum la o altă importantă dimensiune a misiunii mele: și anume, relațiile Universitatea și cu toate instituțiile din Cluj și din Mitropolie. Intelectualii au un rol covârșitor în ceea ce privește progresul României de astăzi și de mâine. Ei îi formează pe tinerii noștri. Lor le spune Înțeleptul Solomon: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă, și chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Pilde 22,6). Cu gândul la această lucrare de maximă importanță pe care o desfășoară, îi asigur de prețuirea, dragostea, conlucrarea și atașamentul meu.
Intelectualitatea noastră nu-i scutită nici de ispite. Obiectivi fiind, ne dăm seama că intelectualitatea trăiește de mult timp într-o lume secularizată și secularizantă. De aceea, în cele ce urmează, vă voi reda o întrebare retorică a lui Octavian Goga: „Și acum, fără a-ți cere un răspuns, stau și mă întreb: Care este credința dumneatale, intelectual al nației mele? Când ai pornit de acolo, din căsuța de la țară, și te-ai dus la școală, mai ziceai «Tatăl nostru» seara și visai cu iele și pricolici. Duceai în suflet moștenirea din bătrâni: o candelă care licărea în taină și-ți lumina drumul. Dar ți s-a risipit moștenirea asta. S-a spulberat zi de zi și s-a fărâmițat în calea ta. Și, fără să vreau, îmi vine în minte o problemă atât de mare și atât de nebăgată în seamă a vremii noastre frământate de patimi mici: educația religioasă a cărturărimii noastre. Nu găsiți că ar trebui făcut ceva pentru a ne salva tineretul, dându-i dascăli luminați, cari în școlile secundare să-l învețe credința în Dumnezeu, și preoți cu guri de aur cari să cuvânteze acolo, în centrele studențimii noastre universitare? Fiindcă, așa cum suntem astăzi, noi nu știm ce vrem și nu știm unde mergem.„( Octavian Goga, Pe urmele uni trecător, Arad, 1901, p. 32. )
În mare măsură, cele afirmate de Goga atunci se potrivesc și astăzi.
Plecând de la această idee, îmi mărturisesc intenția, așa cum a făcut înaintașul meu, să mă ocup de tineri. De fapt, voi continua lucrarea de la Alba Iulia, unde am înființat două școli teologice, Facultatea de Teologie și Seminarul Teologic, care au o așezare duhovnicească bună și pe care-o doresc și aici la Cluj. În acest sens, tinerii au deschisă poarta sufletului meu și le voi răspunde, după posibilități, solicitărilor.
ASCOR-ul și celelalte organizații de tineret vor fi tratate cu multă solicitudine. Iar proiectul catehetic „Hristos împărtășit copiilor” început de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va fi implementat în toată Mitropolia.
Punctual, la Catedrala Mitropolitană, duminică seara, se va derula proiectul catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”.
Postul de Radio „Renașterea” pe care Mitropolitul Bartolomeu, prin testament, ni-l lasă în grijă, va fi în atenția noastră. El va colabora cu mijloacele media ale Sfintei Patriarhii, iar revistele „Renașterea” și „Tabor” vom încerca să le menținem la înălțimea cuvenită.
O altă lucrare importantă a Bisericii este cea socială. În perioada de început a creștinismului două preocupări erau pe primul plan: participarea la Liturghie și filantropia. De fapt, criteriul Judecății Universale îl vor constitui faptele milei sufletești și trupești. „Flămând am fost, și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost, și Mi-ați dat să beau; străin am fost, și M-ați primit; gol am fost, și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost, și M-ați cercetat; în temniță am fost, și ați venit la Mine”(Matei 25,35-36), ne va spune Mântuitorul. Astfel, implicarea socială, într-o lume cu atât de mulți oameni necăjiți, copii abandonați, bătrâni singuri, bolnavi de toate felurile, va fi o preocupare de suflet.
Avem în acest sens experiența conlucrării cu administrațiile județene și locale din Arhiepiscopia Alba Iuliei, obținând adesea rezultate bune, peste așteptări. Cu atât mai mult sperăm la rezultate remarcabile în Cluj, unde instituțiile medicale sunt „de primă mână”, iar posibilitățile administrațiilor locale sunt mult mai mari.
Clujul, metropolă a Transilvaniei, nu este locuit numai de români ortodocși, ci și de alte etnii și confesiuni. Toți însă viețuim prin harul și iubirea lui Dumnezeu. De aceea, în spirit ecumenic, fără a face rabat doctrinar, le deschidem brațele celorlalte confesiuni, începând cu greco-catolicii, continuând cu romano-catolicii și protestanții, urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Îngăduiți-vă unii pe alții în iubire, silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Romani 4,2-3).
Preafericirea Voastră,
Onorată asistență,
În aceste momente sfinte, gândul îmi merge departe, „la obârșie, la izvor”( Lucian Blaga, Poezii, Editura pentru Literatură, București, 1966, p. 416.), la satul Oarța de Sus din Maramureș, la Părinții Andrei și Elena, la minunata mea bunică, Iuliana, a cărei credință o râvnesc și acum. Preotul copilăriei mele a fost un intelectual cu o cultură temeinică, pe nume Ioan Mihali. Minunata dăscălița Margareta Chira mi-a pus creionul în mână, când eram copil, iar liceul l-am urmat în Cehul Silvaniei.
După ce am absolvit Facultatea de Construcții Căi Ferate am ajuns aici, în Cluj, la Întreprinderea de Construcții Căi Ferate. În devenirea mea, din acea vreme, rămân în altarul sufletului, la loc de mare cinste, trei duhovnici: Părintele George Teodorescu de la Schitul Darvari din București, Părintele Paisie Olaru de la Sihla (județul Neamț) și, mai apoi, Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol.
După ce am studiat la Institutul Teologic Universitar de la Sibiu, la 25 august 1978, în această Catedrală, mult rugătorul Arhiepiscop Teofil Herineanu m-a hirotonit diacon, iar pe 27 august 1978, la Apahida, preot. Au urmat șapte ani de misiune pastorală în orașul Turda. Am întâlnit acolo oameni deosebiți pe care, când a venit timpul să plec, i-am părăsit cu greu. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil, gândindu-se că aș putea împlini o misiune mai mare, m-a transferat la Parohia „Iris” din Cluj, transfer care n-a fost recunoscut de către Departamentul Cultelor niciodată, Arhiepiscopul fiind nevoit să cedeze. Dar toate s-au petrecut cu îngăduința lui Dumnezeu, chiar și încercările care au mai urmat.
În 1985 Vrednicul de pomenire episcop Emilian Birdaș al Alba Iuliei, m-a solicitat să mă transfer la Alba Iulia, ca preot slujitor, și am acceptat. Cinci ani am fost preot paroh la „Maieri I” în Alba Iulia; iar apoi, 21 de ani, chiriarhul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Soborul de ierarhi care m-au hirotonit episcop în ziua de 25 februarie 1990 l-a avut protos pe Mitropolitul cărturar Antonie Plămădeală. Iar părinte duhovnicesc mi-a fost blândul episcop Ioan Mihălțan, până s-a mutat la Domnul (2008).
Cu mila și binecuvântarea lui Dumnezeu, legăturile duhovnicești cu oameni iubitori de cele sfinte au fost multe, iar lucrarea pastorală a fost rodnică. Acum, când Preafericirea Voastră și Sfântul Sinod m-ați chemat la această înaltă slujire, de a-i urma în scaun vrednicului Mitropolit Bartolomeu, mă gândesc cum a rodit lucrarea pastorală prin cele două școli teologice înființate și îndrumate la Alba Iulia, prin cele 43 de vetre monahale noi, prin multele așezăminte de asistență socială înfiițate și organizate, prin postul de radio Reîntregirea, și mai ales, prin jertfelnicia preoților și credincioșilor noștri dragi pe care i-am păstorit 21 de ani (1990-2011).
Tuturor le mulțumesc din suflet și vă asigur, pe Preafericirea Voastră, Sfântul Sinod, Sinodul Mitropolitan, clerul și credincioșii acestei Mitropolii, că voi sluji Domnului Hristos cu râvnă și dăruire.
Așa să-mi ajute Dumnezeu! Amin!
†A N D R E I ,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
Și
Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului





